Andrei Ivan a ajuns în Turcia și a fost prezentat oficial la Adanaspor alături de alți colegi care se vor alătura lotului echipei din liga a doua.
Universitatea Craiova s-a despărțit în această iarnă de Andrei Ivan, atacantul român alegând o destinație surpriză, tocmai la o echipă care se luptă să scape de retrogradarea în liga a treia din Turcia. La câteva zile după ce a fost anunțat împrumutul atacantului în Turcia, conducerea clubului l-a prezentat oficial.
Marea speranță din Bănie a ales să se despartă, cel puțin până la vară, de Universitatea Craiova. Andrei Ivan traversează cea mai slabă perioadă a carierei și a considerat că e momentul să dea un restart într-un campionat departe de România. A ajuns la Adanaspor, acolo unde a fost primit cu brațele deschise de fanii echipei. Clubul i-a prezentat oficial pe Ivan, Endri Cekici și Nurullah Asan în cadrul unei conferințe de presă.
„Noile noastre transferuri, Sokol Cikallashi, Andrei Ivan, Endri Cekici și Nurullah Asan au semnat contractele într-o ceremonie în masă. Bine ați venit la Adanaspor Tigers!”, a transmis Adanaspor.
Yeni transferlerimiz Sokol Cikalleshi, Andrei Ivan, Endri Çekici ve Nurullah Aslan, toplu imza töreniyle birlikte resmi sözleşmeyi imzalamıştır.
Adanaspor’umuza hoşgeldiniz Kaplanlar 🔥 pic.twitter.com/12dLfHJhCO
— Adanaspor A.Ş. 🇹🇷 (@AdanasporResmi) January 14, 2025
Pentru împrumutul românului, Adanaspor va plăti 400.000 de euro, dintre care 300.000 de euro va încasa jucătorul.
Înainte de prezentarea oficială, transferul lui Andrei Ivan a fost prezentat pe contul de Twitter al clubului, acolo unde a fost făcut un clip video cu cele mai tari faze realizate de atacantul român.
Hoşgeldin Andrei Ivan 🔥 pic.twitter.com/F88hyc5d7p
— Adanaspor A.Ş. 🇹🇷 (@AdanasporResmi) January 7, 2025
După ce Andrei Ivan a declarat că mutarea la Adanaspor e un pas înainte în carieră, Mihai Rotaru a intervenit și l-a contrazis. În plus, a punctat faptul că fotbalistul nu are opțiune de cumpărare și va reveni la Universitatea Craiova din vară.
„Nu se pune problema că am dat mulți bani sau puțini. E împrumutat fără opțiune de cumpărare la clubul din Turcia. Se va întoarce la Craiova. Sper să aibă un sezon bun și să își dea un restart. Nu e o dezamăgire. Nu a ajuns să aibă o carieră pe măsura calităților sale. S-a numărat printre golgheterii campionatului de două sau trei ori. Ultimul an și jumătate a fost prost pentru el.
Era un atacant de 17-18 goluri pe sezon. Cariera lui stagna și a ales această propunere. El cu impresarul au venit cu această propunere. Nu poate fi un pas înainte. Este un pas pe care el îl face pentru a reveni în fotbalul de performanță. Nu are cum să fie un pas înainte”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit Digisport.