Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesionistă de Fotbal, a declarat că, în ciuda deciziei instanței, Gigi Becali va câștiga războiul final, iar FCSB va fi recunoscută ca fiind Steaua.
Ex-conducătorul din fotbalul românesc este de părere că latifundiarul din Pipera are tot dreptul să folosească brandul „Steaua” deoarece el a fost cel care a salvat clubul de la faliment în anul 2003.
Fostul șef de la LPF susține că este doar o chestiune de timp până când FCSB, campioana din Superligă, club patronat de Gigi Becali, va putea folosi din nou numele și sigla Steaua.
Nea Mitică Dragomir crede că Becali are tot dreptul să folosească brandul „Steaua”, deoarece el a fost cel care a salvat clubul de la dispariție în urmă cu mai bine de două decenii.
Mai mult decât atât, Dumitru Dragomir dezvăluie că știe exact ce s-a întâmplat în momentul preluării clubului, deoarece în urma semnăturii sale clubul Armatei a ajuns la Gigi Becali.
„El e cu Steaua (n.r. – se referă la Ilie Năstase). Ce să mai, FCSB e Steaua! Ce o mai dăm după cireș? Nu se va ajunge nicăieri. Va fi recunoscută FCSB-ul ca Steaua. Eu știu ce s-a întâmplat, eu am dat-o! Și justiția mai greșește, să știi!
Eu știu ce s-a întâmplat. Eu am dat Steaua, eu, prin semnătura mea. Nu aveau bani să mai continue. Dacă nu venea Gigi Becali cu infuzie de capital, era gata”, a spus Dumitru Dragomir la Fanatik.
La începutul acestui an, CSA Steaua a câștigat procesul cu gruparea patronată de Gigi Becali pentru marca „Steaua”. Motiv de laudă pentru Florin Talpan, juristul clubului din liga a doua, cel care își atacă șefii cu această ocazie. Avocatul susține că în loc să fie recompensat financiar pentru reușitele sale, generalii i-au mai tăiat din salariu.
Lui Talpan nu-i vine să creadă că șefii să-i nu-l apreciază după „rezultatele notabile” obținute în instanță împotriva avocaților care apără interesele lui FCSB.
„O nouă victorie a mea în instanță ! Avocatul lui Becali a pierdut din nou în fața mea, în încercarea de a ne anula sau decădea mărcile aflate în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București!
Am muncit, ca de obicei, foarte mult și am satisfacția că instanța mi-a dat dreptate! În loc sa fiu recompensat pentru toate reușitele mele, mi s-a luat din salariu și, cu toate acestea, am găsit puterea să lupt mai departe! Sunt mândru de munca mea și de eforturile pe care le-am făcut!
Este inadmisibil ca eu să am rezultate remarcabile, iar conducerea Ministerului Apărării Naționale să nu mă aprecieze și să nu îmi acorde sporul integral pentru lucrări de excepție, spor pe care îl merit, deoarece am câștigat dosare foarte grele și am păstrat în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei marca Steaua București, numele Steaua București si palmaresul echipei de fotbal!
Sper ca eforturile depuse de către mine să fie recompensate de ministrul Apărării Naționale la adevărata lor valoare în cel mai scurt timp”, a reacționat atunci Florin Talpan, juristul CSA.