WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj

WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
📅 2024-09-28

Sinner, în prezent numărul 1 mondial, a fost testat pozitiv în martie 2024 pentru Clostebol, o substanţă interzisă. Deşi Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) l-a achitat anterior, considerând că sportivul „nu a avut nicio vină sau neglijenţă", WADA nu este de acord cu această decizie.

Agenţia anti-doping cere TAS o suspendare între unul şi doi ani pentru Sinner. În cazul unei sancţiuni, aceasta nu ar fi retroactivă, iar rezultatele recente ale sportivului nu ar fi anulate, conform Gazzetta dello Sport.

Conform apărării lui Sinner, prezenţa Clostebolului în organismul său s-ar datora unei contaminări accidentale în timpul unui masaj efectuat de fizioterapeutul său. Acesta ar fi folosit anterior un spray care conţinea substanţa interzisă pentru a trata o tăietură la mâna tenismenului.

Concentraţia de Clostebol detectată în probele lui Sinner a fost extrem de scăzută - sub 0,1 milionimi de gram pe litru.

Numărul unu mondial fusese judecat anterior de tribunalul independent al Agenţiei Internaţionale de Integritate în Tenis (ITIA). Potrivit ITIA, Sinner nu a avut „nicio vină sau neglijenţă” în testarea pozitivă de două ori pentru Clostebol, o substanţă interzisă, în martie 2024.

Astăzi, la China Open, Sinner l-a învins pe rusul Roman Safiullin, scor 3-6, 6-2, 6-3.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Răspunsul Hezbollah la uciderea liderului Hassan Nasrallah. Au fost vizate mai multe locaţii din Israel

Hezbollah a lansat un „tir de rachete” asupra mai multor locaţii din Israel, după ce Israelul a afirmat că l-a ucis pe liderul Hassan Nasrallah într-un atac aerian.

WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj

Agenţia Mondială Anti-Doping (WADA) a contestat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) decizia de achitare a tenismenului italian Jannik Sinner într-un caz de dopaj.

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Se afla în fruntea teroriştilor din 1992

Hassan Nasrallah, despre care Israelul a afirmat că a fost ucis într-un atac asupra sudului Beirutului, a transformat Hezbollah într-una dintre cele mai puternice forţe paramilitare din Orientul Mijlociu.

După ce s-a declarat de partea Kamalei Harris, popularitatea vedetei Taylor Swift a luat-o la vale

Numărul alegătorii republicani care o judecă negativ sunt în creştere, arată cifrele.

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Hidrologii au instituit alerte cod portocaliu şi galben de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea.

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..