Vineri, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse au descoperit 44.400 de ţigări (2.220 pachete) ascunse într-un locaş special amenajat în interiorul unei maşini.
Maşina era condusă de un cetăţean bulgar, în vârstă de 47 de ani, care voia să intre în ţară.
Echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a descoperit pachetele de ţigări nedeclarate şi ascunse, care aveau aplicat timbru fiscal bulgăresc. Valoarea totală a acestora se ridică la aproximativ 66.600 de lei.
Ţigările au fost confiscate de autorităţi, iar în cazul şoferului a fost întocmit dosar penal, anunţă Poliţia de Frontieră Română.