Protest: Personalul din penitenciare ameninţă că nu va intra în serviciu în 31 decembrie

Protest: Personalul din penitenciare ameninţă că nu va intra în serviciu în 31 decembrie
📅 2024-12-29

„În cadrul unei reacţii unitare la nivelul intregului sistem penitenciar, faţă de dispreţul cu care guvernanţii tratează poliţiştii de penitenciare, SNPP a centralizat peste 5.000 de semnături pentru încetarea activităţii prin refuzul muncii suplimentare”, se arată într-un comunicat al SNPP:

Sindicaliştii cer menţinerea în anul 2025 a tuturor drepturilor aflate în plată cel puţin la valoarea din anul 2024 şi eliminarea prevederilor care generează diminuări salariale pentru politisţii de penitenciare, din cuprinsul „OUG privind măsurile bugetare 2025”.

„Numărul minim de posturi necesare în Poliţia Penitenciară este de 20.000 conform standardelor aprobate, în prezent fiind ocupate 13.400 de posturi (în scădere). În contextul în care capacitatea legală de deţinere a sistemului penitenciar românesc este crescută constant, prim-ministrul României a asumat ferm, în dialog cu sindicatele, o suplimentare a numărului total de posturi prevăzute prin HG cu cel puţin 10%, suplimentare care nu s-a materializat. Mai mult de atât, Guvernul a blocat constant concursurile de ocupare a posturilor, a eliminat pensiile militare, iar în anul 2025, prin OUG privind măsurile bugetare, operează diminuari drastice în special ale salariilor personalului operativ, respectiv ale poliţiştilor de penitenciare din prima linie care îşi asumă riscurile cele mai mari în misiuni”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, acţiunea din 31 decembrie 2024 va demonstra o dată în plus „că Poliţia Penitenciară se menţine funcţională doar pentru că poliţiştii de penitenciare acceptă să presteze muncă suplimentară într-un volum uriaş, unic în România”.

„Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza munca în plus chiar şi pe o perioadă scurtă de timp, generează blocaje în special în sectorul operativ. La data menţionată personalul operativ se va prezenta la serviciu dar nu va intra în unităţi. Prin urmare, turele operative aflate în serviciu de 12 ore nu vor putea fi schimbate în dimineata zilei de 31 decembrie, apelul deţinuţilor nu se va efectua, iar o serie lungă de structuri şi activităţi se vor bloca (vizite, plimbări, puncte de lucru, prezentări la instanţe etc)”, mai transmit sindicaliştii.

Aceştia arată că decizia de reluare a activităţilor sau de menţinere a refuzului generalizat de muncă suplimentară aparţine organizatiilor sindicale coordonatoare şi va reprezenta voinţa membrilor de sindicat semnatari, în funcţie de răspunsul guvernanţilor şi angajatorilor la revendicări.

„Acţiunea din 31 decembrie 2024 reprezintă un avertisment pentru guvernanţi precum şi dovada că suntem determinaţi să încetăm activităţile total în luna ianuarie 2025! Guvernul va trebui să identifice soluţii alternative pentru misiunile de pază, escortare şi supraveghere din penitenciare! Actiunile de refuz al muncii suplimentare vor fi susţinute cu proteste în faţa tuturor penitenciarelor din Romania”, mai transmite SNPP.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Jimmy Carter a murit. Fostul preşedinte american împlinise recent 100 de ani

Cutremur duminică seara în Vrancea. Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea 2,3 a avut loc duminică seara în judeţul Vrancea.

Războiul din Ucraina, ziua 1040. AP: Trupele ucrainene riscă să piardă controlul asupra teritoriilor cucerite în regiunea Kursk / Yermak avertizează asupra posibilităţii de escaladare a războiului hibrid lângă graniţele NATO / Ucraina se concentrează pe garanţiile de securitate înaintea aderării la NATO

Un fost jucător la naţionala de fotbal a Rusiei a fost ucis în războiul din Ucraina

Aleksei Bugayev, un fost membru al echipei naţionale de fotbal a Rusiei care a jucat la Euro 2004, a fost ucis în războiul din Ucraina, a anunţat duminică presa rusă citându-l pe tatăl şi agentul său, scrie Reuters.

ANIS: Eliminarea facilităţilor fiscale pentru IT-işti va izola România pe scena globală a tehnologiei

ANIS (Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii) este revoltată de ordonanţa-trenuleţ care elimină, peste noapte, facilităţile fiscale acordate industriei IT, riscând să izoleze România pe scena globală a tehnologiei prin descurajarea unor noi investiţii în acest sect...

Declaraţia controversată a ministrului slovac al Apărării: Ucraina va trebui să cedeze o parte din teritoriul său

Ministrul slovac al apărării, Robert Kaliňák, a declarat că realităţile de pe teren indică faptul că Ucraina va trebui să cedeze o parte din teritoriul său.

Preşedintele în exerciţiu este pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia

Preşedintele în exerciţiu Zoran Milanovic, candidatul socialiştilor democraţi din opoziţie, era pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, desfăşurate duminică, potrivit Reuters.

Protest: Personalul din penitenciare ameninţă că nu va intra în serviciu în 31 decembrie

Polonia intenţionează să închidă graniţa cu Belarus până la jumătatea anului 2025

Siria. Organizarea de noi alegeri ar putea dura până la patru ani

Organizarea de noi alegeri în Siria ar putea dura până la patru ani, a declarat liderul Ahmed al-Sharaa într-un interviu, citat de BBC.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.