Iniţiativa vine ca urmare a relaţiilor tensionate dintre Polonia şi Belarus, Varşovia acuzând Belarusul că orchestrează fluxurile de migranţi către Polonia pentru a exercita presiuni asupra UE cu privire la sancţiuni, o afirmaţie negată de Minsk.
Potrivit Financial Times, lucrările suplimentare de infrastructură de-a lungul frontierei Poloniei cu Belarusul au început în acest an şi sunt preconizate să fie încheiate până în vara anului 2025.
Ministrul adjunct polonez pentru migraţie, Maciej Duszczyk, a afirmat pentru sursa citată că „odată ce consolidările vor fi finalizate, „securitatea [frontierei] va fi cât se poate de aproape de 100 %”.
În lunile următoare, Varşovia va construi, de asemenea, un nou drum pentru a ajunge la exclava rusă Kaliningrad, care va permite trupelor poloneze să reacţioneze mai rapid la posibile încălcări ale securităţii, a declarat Duszczyk.
Polonia a început să construiască un zid de frontieră la sfârşitul anului 2021, când preşedintele din Belarus, Alexandr Lukaşenko, a facilitat pentru prima dată sosirea a mii de migranţi care să intre în Polonia şi în statele baltice învecinate.