Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, la unitatea medicală au fost duse sâmbătă seară, din localitatea Lechinţa, două persoane intoxicate cu monoxid de carbon.
Este vorba despre o fetiţă în vârstă de 10 luni, prezentând intoxicaţie severă cu monoxid de carbon, şi despre mama acesteia, o femeie în vârstă de 32 de ani, având o formă moderată de intoxicaţie cu monoxid de carbon.
„Pacientele au primit îngrijiri medicale la UPU-SMURD, fiind apoi internate la Secţia Pediatrie, fetiţa în calitate de pacientă, iar mama, ca aparţinător, având în vedere evoluţia favorabilă a stării sale de sănătate. Conform medicului de gardă din Secţia Pediatrie, şi starea de sănătate a fetiţei este bună, aceasta fiind supravegheată şi primind tratament de specialitate”, transmit, duminică, reprezentanţii Spitalului.
Un echipaj de prim ajutor a intervenit sâmbătă în comuna Lechinţa din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde un bebeluş de 10 luni a fost intoxicat, cel mai probabil cu gaz, potrivit ISU Bistriţa-Năsăud. Ambele victime erau conştiente. Mama bebeluşului, împreună cu acesta, au fost transportaţi la spital. Bebeluşul prezenta stare de somnolenţă.