Armata României a atins anul acesta cea mai mare încadrare a soldaţilor gradaţi voluntari de la Revoluţie încoace

Armata României a atins anul acesta cea mai mare încadrare a soldaţilor gradaţi voluntari de la Revoluţie încoace
📅 2024-12-19

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, încadrarea soldaţilor şi gradaţilor voluntari a atins, în 2024, un nivel de 93%, cel mai mare de la Revoluţie încoace. Au fost scoase la începutul anului 5.000 de posturi de soldaţi şi gradaţi voluntari şi au fost, astfel, ocupate aproape toate, cu excepţia unor categorii precum cele de comunicaţii şi informatică şi auto, notează Monitorul Apărării şi Securităţii.

Armata continuă, totuşi, să se confrunte şi cu multe ieşiri din sistemul militar, deşi ritmul acesta pare să fie de înţeles pe un fond de securitate tot mai fragil şi campanii de dezinformare în masă cu privire la domeniul militar. De la 1 ianuarie până acum, au intrat în sistemul militar 8.500 de militari şi au ieşit în jur de 3.700, potrivit unor date ale ministerului.

La începutul acestui an, Statul Major al Apărării a iniţiat un proiect de modificare şi completare a Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în care se propune introducerea unei noi forme de îndeplinire a serviciului militar activ, în calitate de militar voluntar în termen, pentru care sunt eligibili cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care doresc să aibă o pregătire militară.

Această formă de pregătire nu va înlocui serviciul militar în calitate de rezervist voluntar, ci vine în completare, ca o formă distinctă. Proiectul prevede participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni, în calitate de militar voluntar în termen. Prin introducerea acestui concept se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace, mai spune ministerul.

Conform acestei modificări, pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de indemnizaţie lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat (între 2800 RON şi 3200 RON), şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare.  La finalizarea programul de pregătire, aceştia vor primi o îndemnizaţie reprezentând trei câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, urmând ca centrele militare să îi ia evidenţă şi să îi introducă în rezerva operaţională.

Cetăţenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României. Aceştia vor putea opta şi pentru intrarea în efectivele active ale armatei.  În rezerva voluntară, aceştia vor primi 30% din solda unui militar.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Războiul din Ucraina, ziua 1030. Întâlnire Zelenski-Rutte la Bruxelles: agenda discuţiilor / Una dintre cele mai mari uzine chimice din Rusia ar fi fost atacată în regiunea Rostov

Judecătorii din Franţa dau verdicte în procesul istoric de viol al lui Gisèle Pelicot

Un complet de cinci judecători din Franţa a început să pronunţe joi verdicte pentru cei aproximativ 50 de bărbaţi acuzaţi de viol calificat şi agresiune sexuală asupra lui Gisèle Pelicot, relatează AP News.

Donald Trump se opune unui acord bugetar în Congresul american

Ion Cristoiu: Fantasticul – o mică exagerare a realului

Scădere alarmantă la testările pentru cancer în Marea Britanie după pandemie

Mai puţin de 70% dintre britanicii eligibili mai participă la programele de screening pentru cancer, deşi acestea au depistat aproape 90.000 de cazuri în ultimii patru ani.

Preotul sculptor din Sibiu care a învăţat meşteşugul de la un fost deţinut

Incendiu la Spitalul Colentina: opt pacienţi evacuaţi după ce un boiler a luat foc

Yoon Suk Yeol vrea să se reprezinte singur în cadrul procedurilor judiciare

Preşedintele destituit al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, este dispus să se reprezinte singur în timpul procedurilor judiciare legate de tentativa sa eşuată de instituire a legii marţiale, a declarat joi un avocat care îl consiliază pe acesta, potrivit Reuters.

Trauma ascunsă din spatele Facebook: Peste 140 de moderatori din Kenya, diagnosticaţi cu depresie

Misterul sifilisului, dezlegat după 500 de ani: Oase vechi de 9.000 de ani arată originea bolii

O descoperire ştiinţifică importantă aduce noi dovezi în controversa privind originea sifilisului, o boală care a provocat prima epidemie documentată în Europa anului 1494.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.