„În urma accidentului ce a avut loc în afara municipiului Adjud a rezultat decesul a două persoane: pasagerul dreapta faţă (o femeie, în vârstă de 39 ani, din oraş Mărăşeşti) şi pasagerul stânga spate, minor, în vârstă de 15 ani, din oraş Mărăşeşti, ambii din autoturism, dar şi rănirea uşoară a altor trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanţa privată şi una din autoturism - conducătorul auto al acestuia, un tânăr, în vârstă de 19 ani, din oraş Mărăşeşti”, anunţă sursa citată.
Potrivit ISU Vrancea, accidentul rutier s-a produs pe DN2 E85, în apropiere de Adjud, între un autoturism şi o ambulanţă privată în care se afla un pacient.
Au fost implicate şase persoane.
În urma accidentului, o persoană a murit, iar mai multe sunt rănite.
Din primele cercetări făcute la faţa locului rezultă că accidentul, în care au fost implicate două maşini, dintre care o ambulanţă privată ce aparţine unui spital din Bucureşti, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, derapare şi pătrunderea pe contrasens, informează Poliţia Vrancea.
„Din nefericire, a rezultat decesul pasagerului dreapta faţă din autoturism, rănirea gravă a pasagerului stânga spate din autoturism şi rănirea uşoară a altor trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanţa privată şi una din autoturism - conducătorul auto al acestuia”, anunţă, de asemenea, sursa citată.