Mohammed al-Bukhaiti a declarat pentru BBC că Houthi va continua să atace Israelul până când acesta va opri ceea ce el a descris drept „genocidul din Gaza”.
„Ne-am angajat să ne continuăm operaţiunea militară în sprijinul Gaza şi nu ne vom opri până când genocidul şi asediul asupra Gaza nu vor înceta. Ne vom intensifica atacurile militare împotriva Israelului”, a spus el. Israelul a negat vehement că forţele sale comit genocid împotriva palestinienilor din Gaza.
Bukhaiti a declarat că Houthi nu are nevoie de sprijinul Iranului, care şi-a văzut aliaţii Hamas şi Hezbollah devastaţi de războaiele cu Israelul din ultimele 14 luni.
„Avem suficiente capacităţi - militare, economice şi chiar în ceea ce priveşte sprijinul popular - pentru a trece prin această bătălie, chiar dacă suntem pe cont propriu”, a adăugat el.
Joi, avioanele de război israeliene au lovit aeroportul internaţional din capitala Yemenului, Sanaa, precum şi porturile şi centralele electrice de pe coasta Mării Roşii, omorând cel puţin patru persoane.
Peste noapte, Houthi au lansat o altă rachetă balistică, despre care armata israeliană a declarat că a fost interceptată înainte de a ajunge pe teritoriul israelian.
Secretarul general al ONU s-a declarat „foarte îngrijorat” de escaladarea conflictului.
Houthi, care controlează nord-vestul Yemenului, a început să atace Israelul şi transportul maritim internaţional la scurt timp după începerea războiului dintre Israel şi Hamas în Gaza în octombrie 2023.