Recomandările Bisericii Ortodoxe Române privind alegerile parlamentare şi prezidenţiale

Recomandările Bisericii Ortodoxe Române privind alegerile parlamentare şi prezidenţiale
📅 2024-11-27

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pornind de la poziţiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13-14 februarie 1996, 23-25 februarie 2000, 12-13 februarie 2004, 5-7 martie 2008, 25 februarie 2016 şi 21 iulie 2020, din dorinţa de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de viaţa politică şi campaniile electorale, hotărăşte:

„În calitatea sa de cetăţean al Patriei şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea ca, de pe poziţia şi prin mijloacele duhovniceşti care-i sunt specifice, să participe la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele obştesc şi împotrivindu-se oricăror măsuri sau activităţi care se dovedesc a fi în contradicţie cu învăţătura şi morala creştină ortodoxă. În vederea respectării opţiunilor politice ale credincioşilor săi, preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică, faţă de problemele cu caracter politic. Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”.

Menţine hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane, se stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea şi demnitatea clericală se numără şi aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumeşti”, iar arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis:

a) să facă politică partinică

b) să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizaţii care poate fi asimilată unui partid politic;

c) să candideze la alegerile parlamentare

d) să participe la campanii electorale în calitate de susţinător (oare)

e) să ocupe funcţii de demnitar/înalt funcţionar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.

Clericul sau monahul care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar şi prin susţinerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie („nu mă voi îndeletnici cu activităţi potrivnice chemării preoţeşti şi nu mă voi face părtaş la lucrări şi adunări care dăunează Bisericii”, hotărârea sinodală nr. 4670/2008), prevederile Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (2015) şi ale Regulamentului pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor (2003) şi va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viaţa monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.

Sfântul Sinod reaminteşte apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti.

Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susţinerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toţi cetăţenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui ţării şi promovarea valorilor creştine în societate, arată Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Restricţii de trafic în Capitală pentru organizarea ceremoniilor de 1 decemebrie

Traficul va fi restricţionat timp de mai multe zile în anumite zone din Capitală unde vor fi organizate ceremonii cu ocazia zilei de 1 decembrie.

Ce este POT, partidul ce l-a susţinut pe Călin Georgescu. Are 80 de candidaţi la alegerile Parlamentare 2024

Călin Georgescu a candidat independent la alegerile prezidenţiale, însă este susţinut public de Partidul Oamenilor Tineri (POT).

Casele bântuite au un efect surprinzător asupra sistemului imunitar - studiu

Războiul din Ucraina, ziua 1008. Un depozit de muniţii al ruşilor de lângă Vovceansk a fost distrus de ucraineni / Biden cere Congresului să aloce încă 24 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Rusia foloseşte bombardiere transferate din Ucraina în 1999

Amazon, investigat în Japonia pentru posibile practici anticoncurenţiale

Comisia pentru Comerţ Corect din Japonia a făcut o percheziţie la Amazon şi a investigat posibile practici anticoncurenţiale legate de reducerile de preţ impuse vânzătorilor, scrie Engadget.

Recomandările Bisericii Ortodoxe Române privind alegerile parlamentare şi prezidenţiale

CPI cere mandat de arestare pentru liderul militar din Myanmar, pentru crime împotriva umanităţii

Procurorul Curţii Penale Internaţionale a cerut un mandat de arestare pentru liderul militar din Myanmar, Min Aung Hlaing, acuzat de crime împotriva umanităţii în cadrul persecuţiei Rohingya, scrie Reuters.

Cea mai mare furtună de zăpadă din noiembrie din ultimii 50 de ani loveşte Seulul

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1

Două noi spaţii de servicii au fost date în folosinţă miercuri pe Autostrada A1, pe tronsonul Orăştie-Sibiu, a anunţat CNAIR.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.