„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar care nu puteau fi finalizate din cauza creşterii costurilor de materie primă şi implicit a costului lucrărilor”, a mai spus Ministerul Dezvoltării.
El a mai spus că cei 50 milioane de lei, alocaţi astăzi, vor debloca construcţia a 22 de creşe din România, mai exact în Beiuş, Marghita, Bistriţa, Zărneşti, Bucureşti, Călăraşi, Reşiţa, Câmpia Turzii, Gherla, Moreni, Deva, Petroşani, două creşe din Drobeta Turnu Severin, Târnăveni, Piatra Neamţ, Câmpina, Ploieşti, Zalău, Mediaş, Râmnicu Vâlcea şi Huşi.
„După cum este cunoscut, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de locuri disponibile în creşe, de aceea, în mandatul său anterior, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila a pornit un amplu program de construcţie de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul care vine în ajutorul familiilor tinere, încurajează natalitatea şi răspunde provocărilor legate de declinul demografic cu care se confruntă România”, se arată, de asemenea, în comunicat.
Astfel, Ministerul Dezvoltării promite să construiască 110 creşe finanţate din PNRR, din fonduri europene, „dar la preluarea noului mandat doar 7 dintre acestea erau finalizate, termenul fiind 2025 decembrie”.