WSJ: A început, deja, Al Treilea Război Mondial? Generalul Onno Eichlsheim, şef al armatei olandeze: Unitatea autocraţiilor este mai puternică decât cea a democraţiilor

WSJ: A început, deja, Al Treilea Război Mondial? Generalul Onno Eichlsheim, şef al armatei olandeze: Unitatea autocraţii
📅 2024-12-16

„A început deja Al Treilea Război Mondial?”. Acesta este titlul care deschide o analiză a Wall Street Journal, care analizează conflictele care au loc, acum, în jurul lumii şi dinamica geopolitică dintre marile puteri, care par să indice că ne aflăm într-o stare fără precedent de la sfârşitul Războiului Rece până în prezent.

Aceste aspecte care îi fac pe mulţi să creadă că ne aflăm într-un război sau în pragul unui conflict global vin pe fondul separării lumii în două tabere: Vestul şi Estul. Potrivit WSJ, odată cu războiul Rusiei în Ucraina şi cele pe multiple fronturi din Orientul Mijlociu sau tensiunile din estul Asiei, conflictele despre care se credea, la un moment dat, că nu au legătură între ele s-au aliniat şi interconectat în ceea ce pare să semene a război global.

Chiar ministrul ceh al afacerilor externe, Jan Lipavsky, spunea, în urmă cu puţin timp, că ne aflăm în „perioada confruntării globale” şi că „violenţele care au loc, în acest moment, în lume, arată un singur lucru: că nu mai avem conflicte separate unele de altele, care pot fi rezolvate individual. Avem un singur efort comun de distrugere a ordinii internaţionale şi trebuie să facem tot ce este posibil pentru a preveni acest lucru”, citează WSJ.

Acest lucru este şi rezultatul cooperării tot mai puternice dintre autocraţii. După 2015, când Occidentul a impus sancţiuni Rusiei pentru invazia parţială a Ucrainei, iar Putin s-a convins de „slăbiciunea” democraţiilor occidentale, Rusia şi Iranul au început să ajute regimul lui Assad, în Siria, iar Rusia să devină tot mai dependentă de China, în special din punct de vedere tehnologic. În 2022, odată cu invazia la scară largă, aceste relaţii s-au aprofundat, Moscova începând să folosească arme din Coreea de Nord şi din Iran. Au început, atunci, şi schimburile de tehnologii militare sofisticate între membrii aşa-numitei „axe” a autocraţiilor, mai scrie Trofimov, autorul articolului din WSJ.

Wang Huiyao, preşedinte al think-tank-ului Centrul pentru China şi Globalizare, a declarat pentru WSJ că „Rivalităţile marilor puteri accelerează şi conduc lumea spre dezbinare. Suntem, probabil, la un pas de cel de-Al Treilea Război Mondial. Avem efectele secundare ale războiului Rusia-Ucraina, ale războiului din Gaza, iar acum Siria este o altă piesă a acestui domino. Trebuie să ne asigurăm că nu mai avem şi alte piese de domino asemănătoare”. Venirea lui Trump la Casa Albă, însă, aduce şi mai multă preocupare statelor europene mai ales, care cred că o posibilă înţelegere Putin-Trump ar duce la mai multă insecuritate în Europa şi că Washingtonul le va pune economia în pericol prin aplicarea de tarife mari.

„Unitatea autocraţiilor este poate mai puternică decât unitatea democraţiilor, în acest moment. Există o luptă între autocraţii şi democraţii, iar autocraţiile câştigă”, crede şi generalul olandez Onno Eichlsheim. Până şi Xi, preşedintele Chinei, a declarat în octombrie, în timpul unei vizite în Kazan, Rusia, că „lumea se confruntă cu transformări nemaivăzute în ultimii 100 de ani”.

Deja, scrie Trofimov, „unele norme care s-au aplicat de-a lungul Războiului Rece au fost deja încălcate: teritoriul unei puteri globale este lovit cu rachete furnizate de alta. În ultimele luni, Ucraina a lovit în mod repetat instalaţiile militare din interiorul Rusiei cu rachete americane ATACMS, în încercarea de a respinge o invazie rusă care a folosit artilerie, drone şi rachete din Coreea de Nord şi Iran. De asemenea, mai spune acesta, încă din 2022, Putin a recurs cu succes la şantajul nuclear pentru a intimida SUA şi aliaţii săi pentru a limita sprijinul pentru Ucraina. În acelaşi timp, agenţii ruşi s-au implicat într-o campanie de violenţă cu expansiune rapidă în toată Europa, atacând industriile militare şi infrastructura de comunicaţii la o scară pe care guvernele occidentale o descriu drept fără precedent.

Totuşi, spune el, marile războaie se poartă prin proxy, nu direct, atât în Ucraina, cât şi în Orientul Mijlociu. SUA nu sunt, însă, pregătite pentru ce urmează, mai crede Trofimov: pe măsură ce China îşi consolidează puterea militară, SUA sunt deja presate să continue să furnizeze arme partenerilor săi din Ucraina şi Orientul Mijlociu. Comenzile pentru Taiwan sunt întârziate. Deşi producţia militară a SUA a crescut după invazia Ucrainei din 2022, creşterea a rămas cu mult în urma folosirii rapide a muniţiei şi s-a concentrat pe anumite produse, cum ar fi obuzele de artilerie de 155 mm. Şi Robert Greenway, director al Centrului Allison pentru Securitate Naţională şi fost oficial în Administraţia Trump, crede că SUA nu sunt pregătite, din punct de vedere industrial.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

WSJ: A început, deja, Al Treilea Război Mondial? Generalul Onno Eichlsheim, şef al armatei olandeze: Unitatea autocraţiilor este mai puternică decât cea a democraţiilor

George Simion, preşedintele AUR: Nicuşor Dan alege să fie continuatorul lui Klaus Iohannis

Mesajul lui Nicuşor Dan pentru cei care l-au votat pe Georgescu: să se informeze

Nicuşor Dan a avut un mesaj pentru românii care l-au votat pe Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale imediat după ce şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile de anul viitor. Să se informeze, să se uite la toate opţiunile, a spus Dan.

Nicuşor Dan, după anunţul privind candidatura la prezidenţiale: nu vreau să fiu implicat în negocieri pe partea guvernamentală

BREAKING NEWS Nicuşor Dan şi-a anunţat candidatura la preşedinţie ca independent

COMENTARIU Lelia Munteanu: Siria, încă în umbra haosului. Înălţimile Golan – o "piatră de poticnire"

Producţia industrială a scăzut în primele zece luni ale anului

Producţia industrială în primele zece luni ale anului, comparativ cu cea înregistrată în perioada similară din 2023, a fost mai mică cu 1,8%, ca serie brută, şi cu 1,6%, ca serie ajustată, arată Institutul Naţional de Statistică.

România monitorizează riscul de poluare după avarierea a două petroliere în Marea Neagră

Ministerul Mediului din România urmăreşte îndeaproape situaţia din zona strâmtorii Kerci, unde două nave încărcate cu produse petroliere au fost avariate în urma unei furtuni puternice. Incidentul s-a produs duminică, în apropierea Mării Azov.

UDMR cere evitarea scandalului politic: ştiam că situaţia financiară nu este roză

Guvernul lui Olaf Scholz a căzut. Germania se îndreaptă spre alegeri anticipate în februarie

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.