Procurorii chilieni au lansat marţi o anchetă preliminară cu privire la o plângere de hărţuire sexuală împotriva preşedintelui Gabriel Boric. Cazul penal a fost confirmat de către parchetul regional Magallanes, unde presupusa hărţuire a avut loc în urmă cu peste un deceniu.
Prin avocatul său, preşedintele chilian în vârstă de 38 de ani a negat acuzaţiile pe care le-a numit „fără temei”, potrivit Reuters.
Conform acuzaţiilor, Gabriel Boric a hărţuit sexual o femeie în 2013 în timp ce locuia în oraşul Punta Arenas. Boric avea 27 de ani la acea vreme şi termina licenţa în drept. Preşedintele a luat cunoştinţă de plângerea făcută şi a decis să facă publică problema, a mai transmis avocatul său.
Procedura apare după ce luna trecută un membru de rang înalt al cabinetului lui Boric a fost acuzat de viol. Experţii susţin că acuzaţiile reprezintă o grea lovitură pentru Boric înainte de alegerile prezidenţiale de anul viitor.