Îngrijorarea, inclusiv pe piaţa titlurilor de stat, a început să crească după anunţarea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi apar tot mai multe semne de întrebare legate de posibilitatea refinanţării datoriei publice a României, care a crescut accelerat la peste 50% din PIB. Ce s-ar întâmpla dacă investitorii străini ar face un pas în spate, nu ar mai finanţa România şi şi-ar reduce expunerea pe titlurile de stat româneşti, după ce primul tur al alegerilor prezidenţiale a adus cea mai mare surpriză din istoria recentă, prin care un candidat independent, cu o viziune anti-UE, anti-NATO şi cu simpatii legionare a ajuns în vârful preferinţelor alegătorilor români?
An de an deficitele bugetare au fost tot mai mari, astfel că datoria publică a explodat la circa 52% din PIB în 2024, faţă de doar 12% din PIB în urmă cu 15 ani.
Iar principala preocupare este refinanţarea datoriei publice, de peste 50% din PIB, şi finanţarea deficitului bugetar, care poate ajunge la 8% din PIB în acest an.
În luna noiembrie 2024, de exemplu, plăţile scadente în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 650 mil. euro.
România este în continuare dependentă de capitalurile străine atât pentru rostogolirea datoriei, cât şi pentru finanţarea deficitului bugetar. Plata datoriei externe sau interne fără rostogolirea acesteia se poate realiza numai dacă se creează excedente sau se reduc rezervele valutare ale ţării.
Cât este expunerea investitorilor străini pe titlurile de stat româneşti?
Intrările de investiţii străine de portofoliu pe piaţa titlurilor de stat locale, în lei şi euro, erau la finalul lunii august 2024 de peste 91 mld. lei (18 mld. euro), ponderea deţinerilor nerezidenţilor în totalul portofoliului de datorie publică ajungând la aproape 24% (23,7%), după cum reiese din cele mai recente statistici publicate de Ministerul Finanţelor. La final de 2023 deţinerile străinilor urcaseră chiar până la un vârf record de 26,4% din datorie.
Piaţa financiară locală, care este mult mai subţire decât alte pieţe din regiune, riscă să resimtă puternic mişcările de retragere a capitalului străin care pot să apară atunci când se produc schimbări de percepţie, de apetit la risc, inclusiv ca urmare a contextului politic din România, după cum au avertizat analiştii de mai multe ori.
Iar astfel de mişcări sunt mai periculoase dacă nu există nici alte intrări consistente de capital străin care să le echilibreze, respectiv investiţii străine directe mari şi/sau intrări de fonduri europene substanţiale.
Privind retrospectiv, vedem că în România, nerezidenţii au mai ajuns si în anii trecuţi la ponderi apropiate de 20% din portofoliile de titluri de stat românesti, însă în două-trei trimestre deţinerile acestora s-au ajustat din cauza crizelor politice interne şi/sau externe.
Un exemplu mai recent, în primăvara anul 2020, tensionarea pieţelor financiare din cauza crizei coronavirusului a adus ieşiri de capitaluri şi reducerea expunerilor străinilor.
După surpriza-şoc a primului tur al alegerilor pentru cea mai importantă funcţie în statul român, costurile la care se împrumută România au urcat la maximul din 2023 încoace.
România nu stătea prea bine nici până acum comparativ cu alte ţări din regiune din perspectiva riscului de ţară, iar complicarea situaţiei politice interne poate duce la deteriorarea percepţiei de risc. Prima de risc a României rămâne cea mai mare din regiune, fiind în apropierea nivelului de 200 puncte de bază, în timp ce Ungaria, Polonia şi Cehia au prime de risc mai scăzute. Privind retrospectiv, vedem că prima de risc - care evidenţiază practic modul în care pieţele financiare internaţionale percep riscul de a finanţa România - a fost în ultimii doi ani peste pragul de 200 de puncte de bază.
Volatilitatea mai mare a aversiunii faţă de risc a investitorilor, care duce la ieşiri de capitaluri, se poate vedea şi pe piaţa valutară, ducând la deprecierea leului.
Practic, creşterea expunerilor străinilor pe titluri româneşti, respectiv intrările de capitaluri, antrenează o apreciere a monedei naţionale faţă de euro, în timp ce reducerea expunerii investitorilor străini pe titlurile de stat emise pe piaţa internă, respectiv ieşirile de capitaluri duc la deprecierea leului în raport cu euro.
Finanţarea băncilor străine de la centru a fost înlocuită în ultimii ani cu banii economisiţi ai românilor
Analizând situaţia depozitelor în raport cu creditele la nivelul sistemului bancar românesc se observă că sumele totale economisite de populaţie şi companii la bănci, în lei şi euro, trec de 600 mld. lei, depozitele fiind cu circa 200 mld. lei mai mari decât soldul creditului privat, de circa 400 mld. lei.
Raportul credite/depozite era la finalul primelor nouă luni din 2024 de circa 67,3%, uşor sub nivelul din 9 luni/2023, de 68,7%. Se observă că raportul credite/depozite a rămas în jurul a 70% în ultimii doi ani, semn că nivelul creditării nu a ţinut pasul cu depozitele din sistemul bancar. Privind retrospectiv, în perioada 2007-2013 raportul dintre credite şi depozite depăşea 100%, iar din 2014 acest nivel a scăzut de la an la an.
Băncile cu acţionari din ţări europene care au afaceri în România şi-au redus expunerile timp de mai mulţi ani, în timp ce statul s-a împrumutat prin emisiunile de euroobligaţiuni de la investitori din toată lumea, mulţi fără afaceri în România.
În condiţiile în care sprijinul de la băncile-mamă a devenit tot mai firav în contextul crizei izbucnite în 2008/2029, subsidiarele locale ale băncilor au fost nevoite să apeleze tot mai mult la resursele locale.
Analizând situaţia din trecut, după criza din 2008/2009, ieşirile de capital străin din sectorul bancar românesc au totalizat 17 mld. euro între 2009 şi 2021, reprezentând o reducere a capitalurilor cu 70% faţă de 2009, după cum susţinea în 2022 Florin Georgescu, în prezent viceguvernator al BNR. Comparativ, între 2004 şi 2008, au fost intrări mari de capital străin în sectorul bancar românesc, de circa 23 mld. euro, adică o majorare de 7 ori.
În urma crizei financiare izbucnite în 2008/2009, băncile străine s-au confruntat cu reglementări mai stricte privind lichiditatea şi capitalul pe pieţele de origine şi de aceea au preferat să-şi retragă liniile de finanţare. Procesul de dezintermediere a avut o tendinţă ascendentă accentuată inclusiv ca urmare a absenţei cererii eligibile de credite în valută în România şi a creşterii economisirii interne.
Timp de mai mulţi ani, creditarea în valută a fost pe un trend descendent, în condiţiile în care costul împrumuturilor în lei s-a apropiat de dobânzile la cele în valută, iar clienţii potenţiali au preferat să nu îşi mai asume riscul valutar.
În condiţiile în care nu au găsit cerere solvabilă, instituţiile de credit au avut posibilitatea să decidă să ramburseze o parte din resurse la băncile-mamă. Şi BNR a aplicat măsuri prudenţiale pentru limitarea riscurilor asociate creditelor în valută acordate debitorilor neacoperiţi la riscul valutar.
România nu a experimentat totuşi o retragere dezordonată a finanţărilor bancare, însă tendinţa de reducere a expunerilor a fost evidentă, iar procentul ajustării a devenit consistent. Comparativ cu vârful de aproape 25 mld. euro atins de datoria externă totală a băncilor în decembrie 2008, ajustarea a fost şi de peste 60%.
Băncile străine şi-au păstrat relativ constante liniile de finanţare acordate filialelor din România până la începutul anului 2012, după expirarea acordului Vienna Initiative privind menţinerea expunerilor principalelor grupuri bancare prezente pe piaţa locală. În primăvara anului 2009, BNR şi Fondul Monetar Internaţional alături de BERD, BEI şi Comisia Europeană au negociat angajamentul supranumit Iniţiativa de la Viena cu nouă grupuri financiare străine, care aveau o prezenţă semnificativă pe plan local, privind menţinerea expunerii pe România.
Prin acest acord grupurile-mamă ale principalelor nouă bănci cu capital străin existente atunci - Erste Bank, Raiffeisen, Eurobank EFG, National Bank of Greece, UniCredit Group, SocGen, Alpha Bank, Volksbank International şi Piraeus Bank - se angajaseră să menţină nivelul expunerii pe piaţa românească la nivelul din martie 2009 şi rata de solvabilitate a sucursalelor peste 10%. Cu toate că primul acord de la Viena a fost de tipul "gentleman's agreement", România şi alte ţări din zonă au rămas protejate de riscul unor retrageri masive de capital. Acordul a expirat în primăvara lui 2011, însă nu a produs niciun şoc imediat la nivelul expunerilor, dar treptat după acest an s-a conturat din ce în ce mai vizibil faimosul "deleveraging".