FR Canotaj a precizat că anteriorul contract al lui Colamonici a expirat la 14 octombrie 2024, iar acesta a ales să nu semneze o prelungire a contractului. Federaţia regretă însă faptul că plecarea antrenorului a fost însoţită de nerespectarea unor obligaţii contractuale, în special în ceea ce priveşte furnizarea tuturor datelor legate de procesul de pregătire al sportivilor români.
„Performanţele obţinute în ultimii zeci de ani, de canotorii români, în competiţiile europene, mondiale şi la Jocurile Olimpice, ne dau încredere că vom găsi, din nou, cele mai bune soluţii pentru ca pregătirea sportivilor tricolori să continue în cele mai bune condiţii”, se arată în comunicatul Federaţiei.
Federaţia Română de Canotaj a transmis recunoştinţă antrenorilor loturilor naţionale pentru rezultatele excepţionale obţinute la competiţiile internaţionale, inclusiv la Jocurile Olimpice de la Paris. Procesul de selecţie pentru un nou antrenor principal este deja în curs, iar misiunea acestuia va rămâne aceeaşi „menţinerea României în topul mondial la canotaj”.