„Vorbim despre copii în clasa a patra. Vorbim despre copii care încă mai au dinţi de lapte", atrage atenţia Scott McDougall, Comisarul pentru drepturile omului din Queensland, care consideră că această măsură arată „o societate care şi-a pierdut calea", relatează The Guardian.
Noua legislaţie, prima propusă de guvernul condus de David Crisafulli, prevede că minorii pot primi închisoare pe viaţă pentru cinci tipuri de infracţiuni, inclusiv omor prin imprudenţă şi tâlhărie. În cazul unei condamnări pentru crimă, pedeapsa minimă ar fi de 20 de ani fără posibilitate de eliberare condiţionată.
Experţii avertizează că această abordare ar putea avea efecte opuse celor dorite.
William Wood, criminolog la Universitatea Griffith, subliniază că încarcerarea tinerilor nu reduce rata criminalităţii, ci dimpotrivă: „Detenţia şi închisorile nu reduc criminalitatea, ele produc criminalitate. Închisoarea îi face pe copii mai duri".
Legea elimină şi alte protecţii importante pentru minori: instanţele nu mai pot fi închise când judecă cazuri cu copii, iar principiul conform căruia detenţia ar trebui să fie ultima soluţie dispare. Mai mult, antecedentele penale ale unui minor vor putea fi folosite când acesta va fi judecat ca adult.
Propunerea legislativă va intra în dezbatere în decembrie, după o anchetă de opt zile a unei comisii parlamentare.