Duda, care a avut relaţii de prietenie cu Trump, a declarat, într-un discurs la Varşovia, că Europa va avea în continuare nevoie de protecţia SUA. „Este un vis, aşa cum cred unii oameni, că Europa îşi poate garanta propria securitate astăzi”, a spus el.
„Astăzi, nu avem nicio îndoială că pentru securitatea Europei şi a lumii este necesară întărirea legăturilor euro-atlantice. Astăzi nu avem nicio îndoială că, dacă suntem puternici şi responsabili, pacea va dura în partea noastră a Europei, vom supravieţui tuturor turbulenţelor istoriei şi va dura şi o Republică Polonă independentă şi suverană”, a spus Duda.
El a subliniat că integritatea teritorială a tuturor ţărilor, în special a Ucrainei, trebuie respectată şi că aceasta „trebuie să se întoarcă la graniţele sale de înainte de atacul rusesc, nu doar cel din 2022, ci şi primul, din 2014”.
Rusia a anexat Peninsula Crimeea a Ucrainei în 2014 şi şi-a lansat invazia la scară largă pe 24 februarie 2022.