Aproape 450 de camere de hotel sub brand internaţional au fost deschise în acest an. Piaţa hotelieră a adăugat noi mărci hoteliere, iar grupurile internaţionale au intrat cu hoteluri şi pe litoral

Aproape 450 de camere de hotel sub brand internaţional au fost deschise în acest an. Piaţa hotelieră a adăugat noi mărci
📅 2024-12-27

Piaţa hotelieră şi-a continuat trendul ascendent şi în acest an, când au fost deschide aproape 450 de camere de hotel sub un brand internaţional. Pe lângă deschiderile care au avut loc în acest an, au mai fost anunţate şi alte proiecte care urmează a fi deschise în anii următori.

Efervescenţa din piaţa hotelieră se resimte de câţiva ani, timp în care noi hoteluri au fost adăugate în piaţa locală şi, mai mult, grupurile internaţionale care nu aveau prezenţă pe piaţa locală au intrat cu cel puţin o marcă sau şi-au anunţat intenţia de o face. Piaţa hotelieră din România devine tot mai atractivă pentru marile lanţuri de hoteluri, dar şi pentru investitorii interesaţi să îşi diversifice portofoliul.

În 2024 au fost deschise cinci hoteluri de brand internaţional, printre care se numără ibis Styles din Venus, Swissotel din Poiana Braşov, Crowne Plaza din Mamaia, Curio Collection by Hilton din Timişoara şi ibis Styles Sibiu Arsenal. Dintre acestea, trei se află în portofoliul Accor, mai exact cele două hoteluri ibis Styles şi Swissotel.

Swissotel este primul hotel sub acest brand din România, deşi un alt proiect sub marca Swissotel a fost anunţat în Bucureşti, acesta încă nu a fost finalizat. Proiectul reprezintă un parteneriat între Accor şi compania locală Neagoe Basarab Residence, un dezvoltator din Braşov. Proiectul este împărţit în două etape, iar anul acest a fost finalizată prima etapă, care reprezintă deschiderea a 64 de camere şi apartamente, un bar, un restaurant, o terasă exterioară, recepţie, lobby, spa, o sală de întâlniri de tip hibrid, o zonă de storage ski şi o parcare subterană. Cea de-a doua etapă va include 50 de camere şi apartamente, ceea ce va duce capacitatea totală a proiectului la 114 camere. În cea de-a doua fază va fi deschisă şi o zonă spa, cât şi spaţii dedicate conferinţelor.

O altă premieră pe piaţa locală a fost deschiderea primului hotel sub un brand internaţional pe litoralul românesc, fiind vorba de ibis Styles din Venus. Accor a semnat un acord de franciză cu compania Paradis Hotels & Resort, administrată de antreprenorul român Aurelian Marin, pentru a trece hotelul Dana Holiday Club sub brandul Ibis Styles.

Hotelul trece printr-un amplu proces de renovare, însă a fost deschis în vara acestui an. La finalul procesului de renovare, care ar urma să fie gata în 2025, hotelul va avea 179 de camere, o piscină exterioră, restaurant şi o sală de fitness.

Tot în acest an, familia Călina, proprietarii distribuitorului De Silva, care are în portofoliu branduri precum Merci, Toffifee, Haribo, Vittel, Perrier, San Benedetto, Dom Perignon, Moet & Chandon şi altele, a deschis şi primul hotel Crowne Plaza din afara Bucureştiului în Mamaia, deschis în vara acestui an. Hotelul din Mamaia este clasificat la 4 stele, are 98 de camere, cinci spaţii de întâlniri şi o sală de banchete, cu o capacitate totală de 968 de persoane. Acestora li se adaugă un restaurant, două baruri, o sală de fitness şi un centru spa.

 De asemenea, anul acesta au mai fost inaugurate şi ibis Styles Sibiu Arsenal, cu o capacitate de 72 de camere, şi Curio Collection by Hilton din Timişoara, care numără 31 de camere.

 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Criza politică din Coreea de Sud se adânceşte: Parlamentul a votat şi pentru destituirea preşedintelui interimar

Parlamentul sud-coreean a votat pentru destituirea preşedintelui său interimar, Han Duck-soo. Destituirea are loc la doar două săptămâni după ce parlamentul a votat şi pentru destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol.

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Un cutremur cu magnitudinea de 2,4 a avut loc vineri dimineaţa în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Rusia avertizează SUA cu privire la posibile teste nucleare sub preşedinţia lui Trump

Responsabilul cu controlul armelor din Rusia a avertizat vineri viitoarea administraţie a lui Donald Trump că Moscova ia în considerare o gamă largă de măsuri posibile privind testele nucleare, din cauza poziţiei radicale a lui Trump în această privinţă.

Nava spaţială NASA este „în siguranţă” după cea mai mare apropiere de Soare

NASA a declarat vineri că sonda Parker Solar Probe este „în siguranţă” şi funcţionează normal, după ce a reuşit cea mai mare apropiere de Soare realizată vreodată de un obiect artificial, relatează Reuters.

Putin afirmă că premierul slovac Robert Fico s-a oferit să intermedieze negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina

Brazilia afirmă că lucrătorii de la uzina BYD din China sunt victime ale traficului de persoane

Muncitorii chinezi care lucrează pe un şantier din Brazilia pentru o fabrică deţinută de producătorul chinez de vehicule electrice BYD sunt victime ale traficului de persoane, au declarat joi autorităţile braziliene din domeniul muncii, citate de Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 1038. ISW: Putin respinge planul de pace elaborat de echipa lui Trump / Lavrov: Administraţia Trump ar trebui să facă primul pas pentru „restabilirea dialogului” / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mesaje de Sfântul Ştefan 2024: Urări şi felicitări pe care le puteţi trimite familiei şi prietenilor

Doi marinari morţi în cursa de iahturi Sydney - Hobart

Doi marinari au murit în incidente distincte în cursa de iahturi Sydney-Hobart, au anunţat vineri organizatorii şi autorităţile locale, aceasta fiind prima pierdere de vieţi omeneşti în prestigioasa cursă oceanică din 1998, potrivit Reuters.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.