Un tânăr de 34 de ani, din Pitești, dansator profesionist, a fost găsit mort în apartamentul său, după câteva zile în care nu a mai putut fi contactat.
Costi Popescu avea 34 de ani și era dansator profesionist. Timp de 2 zile, tânărul nu a răspuns la telefon. Îngrijorați, prietenii s-au dus la el acasă să vadă ce s-a întâmplat. În momentul în care au intrat în apartament au făcut descoperirea șocantă. Costi zăcea fără suflare într-una din camere. La fața locului au ajuns de urgență echipajele de poliție, dar și criminaliștii. Prima ipoteză ar fi că tânărul de 34 de ani ar fi făcut infarct. Acesta era sportiv, era dansator și preda, de asemenea, lecții de dans. Toți cei care l-au cunoscut sunt în stare de șoc. Nimeni nu se aștepta, nu era cunoscut cu afecțiuni medicale. Tânărul avea 34 de ani, era singurul copil al familiei, avea diabet tip unu pe care îl ținea sub control, însă ducea o viață echilibrată, fără excese.
Sorry, there are no polls available at the moment.