CONTESTAȚII la CCR privind rezultatul alegerilor prezidențiale. Doi candidați cer anularea scrutinului

CONTESTAȚII la CCR privind rezultatul alegerilor prezidențiale. Doi candidați cer anularea scrutinului
📅 2024-11-27

Alegerile prezidențiale din România sunt contestate la Curtea Constituțională, doi candidați suveraniști solicitând anularea scrutinului din primul tur.

UPDATE

Cele două cereri de anulare a primului tur de prezidențiale vor fi judecate mâine, 28 noiembrie, într-o ședință programată pentru ora 11:00, transmite CCR.

Știrea inițială

Sebastian Constantin Popescu, candidat al Partidului Noua Românie, și Cristian Terheș, candidatul Partidului Național Conservator Român, au depus cereri în acest sens, susținând că alegerile nu s-au desfășurat conform normelor legale. Ambii candidați au depus contestațiile miercuri.

Curtea Constituțională urmează să soluționeze contestațiile până joi, 28 noiembrie, data limită pentru validarea rezultatelor. Potrivit reglementărilor legale, Curtea trebuie să pronunțe o decizie până la data stabilită pentru publicarea rezultatului oficial al alegerilor.

3) Soluționarea cererii de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor.

Ce prevede legislația?

Conform articolului 52 din Legea nr.370/2004, „(1) Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor”.

(2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.

Curtea Constituţională a României are termen de validare a primului tur al alegerilor prezidenţiale data de 28 noiembrie. Anularea alegerilor ar putea duce la amânarea campaniei pentru turul doi al prezidențialelor, programată să înceapă pe 29 noiembrie.

Rezultatele primului tur de prezidențiale

  1. CĂLIN GEORGESCU a obținut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94% din totalul voturilor valabil exprimate;
  2. ELENA-VALERICA LASCONI a obținut 1.772.500 voturi valabil exprimate, reprezentând 19.18% din totalul voturilor valabil exprimate;
  3. ION-MARCEL CIOLACU a obținut 1.769.760 voturi valabil exprimate, reprezentând 19.15% din totalul voturilor valabil exprimate;
  4. GEORGE-NICOLAE SIMION a obținut 1.281.325 voturi valabil exprimate, reprezentând 13.86% din totalul voturilor valabil exprimate;
  5. NICOLAE-IONEL CIUCĂ a obținut 811.952 voturi valabil exprimate, reprezentând 8.79% din totalul voturilor valabil exprimate;
  6. MIRCEA-DAN GEOANĂ a obținut 583.898 voturi valabil exprimate, reprezentând 6.32% din totalul voturilor valabil exprimate;
  7. HUNOR KELEMEN a obținut 416.353 voturi valabil exprimate, reprezentând 4.50% din totalul voturilor valabil exprimate;
  8. CRISTIAN DIACONESCU a obținut 286.842 voturi valabil exprimate, reprezentând 3.10% din totalul voturilor valabil exprimate;
  9. CRISTIAN-VASILE TERHEȘ a obținut 95.782 voturi valabil exprimate, reprezentând 1.04% din totalul voturilor valabil exprimate;
  10. ANA BIRCHALL a obținut 42.853 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.46% din totalul voturilor valabil exprimate;
  11. LUDOVIC ORBAN a obținut 20.089 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.22% din totalul voturilor valabil exprimate;
  12. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU a obținut 14.683 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.16% din totalul voturilor valabil exprimate;
  13. ALEXANDRA-BEATRICE BERTALAN-PĂCURARU a obținut 14.502 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.16% din totalul voturilor valabil exprimate;
  14. SILVIU PREDOIU a obținut 11.246 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.12% din totalul voturilor valabil exprimate.

Sorry, there are no polls available at the moment.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Guvernul majorează SALARIUL minim brut pe țară la 4.050 de lei. Marcel Ciolacu: „Vor beneficia peste 1,8 milioane de români”

În cadrul ședinței de guvern de miercuri, premierul Marcel Ciolacu a anunțat majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar, începând cu 1 ianuarie […]

Cher și-a anunțat RETRAGEREA din muzică, la vârsta de 76 de ani, în timpul unui eveniment. Artista are o carieră fabuloasă de peste șase decenii

Cher și-a confirmat retragerea după mai bine de șase decenii pe scenă. Cântăreața, în vârstă de 76 de ani, a dezvăluit marți în cadrul unui eveniment la Lyceum Theatre din Londra că următorul ei album […]

Poziția DNSC: „Nu putem să luăm măsuri cu privire la ceea ce spune și propagă un candidat”

„Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică este o autoritate civilă de cyber security care are în responsabilitate spaţiul naţional civil, în colaborare cu alte instituţii cu atribuţii în zona de securitate cibernetică, instituţii ale statului din […]

Noua Comisie Europeană a fost votată în Parlamentul European. Ce promite Ursula von der Leyen

Noua Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyem, a fost votată miercuri de Parlamentul European reunit la Strasbourg. Parlamentul a susținut noua componență a Comisiei, cu 370 de voturi „pentru”, 282 „împotrivă” și 36 […]

SNSPA facilitează participarea studenților la ALEGERILE din 1 decembrie prin suspendarea cursurilor fizice

Conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a adoptat măsuri pentru a încuraja participarea studenților la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Miercuri, 27 noiembrie 2024, universitatea a anunțat că activitățile didactice din […]

Zile LIBERE 2024. Fără minivacanță de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Când va fi o vacanță extinsă pentru români

Zile libere în 2024. Fără minivacanță de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Iată când va fi o vacanță extinsă pentru români. În anul 2024 nu va avea loc o minivacanță tradițională de Sfântul Andrei și […]

Stațiunea din România unde turiștii se înghesuie să schieze. Este cunoscută drept „Perla de pe Valea Jiului”

O stațiune din România, cunoscută drept „Perla de pe Valea Jiului”, atrage turiștii ca un magnet. Este o stațiune montană, aflată la o altitudine de peste 1400 de metri, unde peisajul natural fură privirile tuturor. […]

Biserica Ortodoxă Română, REACȚIE privind alegerile parlamentare și prezidențiale. Apelul BOR către reprezentanții partidelor politice

Biserica Ortodoxă Română a avut o primă reacție privind alegerile parlamentare și prezidențiale, după controversele și scandalul iscate în jurul candidaturii independentului Călin Georgescu, cel care a intrat în turul doi cu Elena Lasconi, președintele […]

TikTok intervine în forță. Decizia care afectează tinerii, în plin scandal în ROMÂNIA legat de rezultatul alegerilor prezidențiale

Compania TikTok a decis să intervină în forță și a luat o decizie care afectează tinerii. Se întâmplă totul în plin scandal în România legat de rezultatul alegerilor prezidențiale. Adolescenții se confruntă cu noi restricții […]

Eduard Hellvig explică motivele revenirii în PNL: „Am reintrat după alegerea lui Ilie Bolojan. Nu înainte, și în nici un caz cu scopul de a-l CONCURA”

Fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, a explicat miercuri revenirea sa în Partidul Național Liberal (PNL), subliniind că această decizie nu are legătură cu ambiții personale sau cu dorința de a-l concura pe Ilie Bolojan, […]

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.