Crin Antonescu intră în precampania electorală cu un atac la adresa suveraniștilor, pe care îi numește „impostoori”.
Candidatul coaliției a afirmat, la Antena 3 CNN, că ă liderii politici care promovează idei suveraniste sau anti-occidentale nu sunt decât impostori care exploatează termeni precum „suveranismul” în mod fraudulos, fără să aibă vreo legătură cu „suveranitatea reală, care este întărită, nu slăbită, de apartenența la Uniunea Europeană și NATO”.
„La noi, nici măcar extremiștii nu sunt serioși. Sunt periculoși, dar nu sunt serioși. Nu au tăria să-și asume deschis pozițiile. (…) Domnul Georgescu vine şi spune «nu e adevărat, dar nu am spus niciodată ca nu vreau în NATO şi UE»
„Opțiunea pro-occidentală a românilor nu este doar un rezultat al sondajelor, ci o realitate demonstrată prin alegerea a milioane de oameni de a trăi în țări occidentale și de a beneficia de libertăți pe care înainte nu le aveau,” a afirmat Antonescu.
Întrebat dacă este necesar un referendum pentru a întări apartenența României la Uniunea Europeană și NATO, Antonescu a spus că „această alegere este deja clară și asumată de români”.
„Nu avem nevoie de referendumuri pentru lucruri evidente. E nevoie să scăpăm de impostori, atâta tot, că nici măcar nu avem extremiști serioși, ci avem doar niște impostori” a declarat acesta.