Crin Antonescu a făcut mai multe ironii pe seama posibililor săi contracandidați la prezidențiale, Victor Ponta și Călin Georgescu.
Într-o emisiune la Antena 3CNN, Antonescu a fost provocat să spună dacă Victor Ponta este suveranist. Fostul lider al PNL l-a luat la pachet cu Georgescu.
„Mă provocați, o faceți cu multă abilitate, nici nu sunt greu de provocat, dar de data asta o să rezist, pentru că nu-i domnul Ponta subiectul. Apropo de suveraniști, sunt totuși lucruri pe care noi trebuie să ne limpezim. Adică, noi nu putem așa să votăm, să ne afirmăm identitatea, batem cu pumnul în masa Uniunii Europene mahmuri așa la cap”, a răspuns Antonescu.
Acesta a menționat că a văzut „campioni ai suveranismului”, fugind pe la curțile europene să-și ceară dreptate, indicându-i pe Georgescu și Ponta.
„L-am văzut pe acest domn candidat, voievod, ce o să mai fie, Călin Georgescu, spunând să trimită domnul Trump o echipă să facă un raport aici, să examineze dacă, eu mă citez aproximativ, „eu am greșit cu ceva aici. Și dacă spune că am greșit, eu am plecat”.
Ăsta e suveranistul numărul unu al României. Ăsta e ambițiosul României, ăsta e nervosul României; să trimită o echipă domnul Trump.
Altul să după gard, plin de mingi de golf, le dă înapoi, umple pahare, ce face pe acolo… Foarte bine. Fiecare își petrece timpul liber cum vrea”.