Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Dungaciu sociolog și geopolitician român a discutat despre implicațiile politice și sociale din Republica Moldova, subliniind că, fără finanțarea externă, susținerea pentru regimul actual ar putea dispărea.
Dungaciu aduce în discuție lipsa de responsabilitate (accountability) în rândul birocraților, menționând că odată ce aceștia ajung în sistem, devin greu de controlat. Exemplul Green Deal-ului este folosit pentru a ilustra cum deciziile pot fi influențate de o minoritate (de exemplu, 16% din voturile din Olanda) fără a reflecta voința majorității
„La Bruxelles, practic, se întâmplă cam același lucru. Și odată ajuns în sistem, ideea de accountability, practic, nu mai există. Și exemplul cel mai celebru este cu tot Green Deal-ul și toate aceste politici” , afirmă Dan Dungaciu.
Dan Dungaciu vorbește despre Comisia Europeană că ar trebui să opereze sub îndrumarea politică a Consiliului. Acesta din urmă trebuie să ofere Comisiei orientările necesare, dar cu toate acestea, în prezent, Consiliul European nu funcționează eficient.
„Comisia Europeană trebuie să funcționeze sub ghidajul, sub întrumarea politică a Consiliului. Consiliul trebuie să-i dea Comisiei linia directoare. Consiliul European în acest moment nu funcționează, pentru că politicienii sunt atât de slabi , încât foarte multă putere a ajuns la Comisie și Comisia face ce vrea. Și numește comisari care n-au nicio legătură cu legitimitatea democratică și care fac ce vor acolo. Aici e problema” , subliniază sociologul.
Sociologul consideră că Donald Trump, având în vedere absența influenței europene asupra politicii naționale, își propune să reorganizeze birocrația guvernamentală. Această reformă va genera numeroase schimbări, iar mulți funcționari ar putea să-și piardă locurile de muncă. Dacă se va realiza o analiză detaliată a cheltuielilor publice, inclusiv a modului în care au fost utilizate fondurile și destinația acestora, există riscul ca unii dintre aceștia să-și piardă nu doar funcțiile, ci chiar și libertatea.
„Donald Trump aduce birocrația la ordine. Și acolo o să fie multe rupturi. Mulți o să-și piardă nu doar funcțiile. Pentru că dacă iei pe toți la bani mărunți, cum au folosit banii, de ce, unde s-au dus banii, unde au dispărut banii, mulți o să-și piardă, poate, libertatea. De la Reagan încoace cel puțin, o asemenea ruptură în interiorul sistemului nu s-a mai petrecut. Asta o să-i țină pe americani o perioadă lungă de timp, foarte ocupați. Trump a zis moratorul de 90 de zile pentru aceste tipuri de instituții. Nu știu dacă se va prelungi, dar consecințele o să le vedem peste tot. Repet, din Republica Moldova până în Africa” , conchide analistul.