Peisaj dezolant la marginea orașului Târgu Jiu, unde tone de haine vechi zac, de ani de zile, pe câmpuri. Iar în fața munților de gunoaie textile, autoritățile ridică din numeri.
În acest moment, 95% dintre textilele din România ajung să fie aruncate… fie la gunoi, fie pe foc, arată datele Agenției Europene de Mediu. Și pare că nimic nu s-a schimbat, deși deja de o lună colectarea selectivă a materialelor textile a devenit obligatorie la noi în țară. În zonă există un tomberon, dar oamenii tot la voia întâmplării le aruncă.
Acum, câmpurile de la periferia municipiului Târgu Jiu arată mai degrabă ca un depozit imens de haine second-hand. Sute de kilograme de materiale textile au fost aruncate în aceast zonă, iar multe dintre ele sunt îngropate în pământ și asta pentru că sunt aici de foarte mult timp.
Pentru a face curățenie în zonă, Primăria cheltuie din bugetul local 1,5 milioane de lei, anual. Dacă ar separa deșeurile textile de restul, așa cum cere legea, de anul acesta, costurile s-ar dubla. Autoritățile sunt, însă, depășite de situație.
„Pentru a implementa o astfel de măsură, în primul rând trebuie să ai bugetul necesar, să pregătești un proiect în așa fel încât să poată să devină operațional. Noi aflăm la 1 ianuarie că de la 1 ianuarie aplicăm, în condițiile în care avem, de 2 ani de zile, renumita «ordonanță trenuleț», care ne spune că nu putem să achiziționăm nimic, că nu mai putem să angajăm personal în Direcțiile de specialitate pentru a implementa acest proiect. Deci trebuie să armonizăm legislația existentă cu proiectele cu care venim”, a precizat pentru Digi 24 edilul municipiului, Marcel Romanescu.
În tot acest timp, oamenii sunt cei care suportă mirosul din zonă, care – mai ales vara – este foarte greu de tolerat. Peste 95% din textilele prezente în gospodăriile românești ajung să fie aruncate la gunoi și arse, conform raportului Agenției Europene de Mediu, citat de Organizația „Humana People to People”.
FOTO – Captură video: Digi 24