Sfântul Pavel, cunoscut inițial ca Saul din Tars, s-a născut în jurul anului 4 î.Hr. în Tars, un oraș din Cilicia, care face parte din Turcia de astăzi. Tars era cetățean roman prin naștere, fapt care îi oferea anumite privilegii și protecții în conformitate cu legea romană, iar educația lui într-o familie evreiască i-a oferit o bază solidă în ceea ce privește legea și tradițiile iudaice. Pavel era un om bine educat, biografii presupunând că acesta a studiat sub îndrumarea unor profesori proeminenți ai vremii.
În copilăria și tinerețea sa, scrie britannica.com, Pavel a învățat cum să „lucreze cu propriile mâini”, confecționând corturi, un meșteșug de care s-a ocupat inclusiv după convertirea sa la creștinism. Pavel a fost descris ca fiind un propovăduitor care putea să călătorească oriunde, însoțit de câteva unelte de prelucrat pielea, și fiind capabil să își înființeze un atelier.
Până aproape de jumătatea vieții sale, Pavel a fost membru al fariseilor, o formațiune religioasă care a apărut la sfârșitul perioadei celui de-al Doilea Templu și ai cărei adepți credeau în , aceasta fiind inclusiv una dintre cele mai profunde convingeri ale lui Pavel.
Transformarea lui Pavel dintr-un persecutor al creștinilor într-unul dintre cei mai fervenți susținători ai acestora este unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria creștină. Convertirea lui Pavel a avut loc în jurul anilor 33-36 d.Hr., când a experimentat o revelație spirituală profundă pe drumul spre Damasc, eveniment în timpul căruia a susținut că l-a întâlnit pe Hristos cel înviat, ceea ce l-a determinat să renunțe la viața sa anterioară și să se dedice răspândirii învățăturilor lui Iisus.
După convertirea sa, Pavel a pornit în mai multe călătorii misionare prin regiunea mediteraneană, inclusiv în zone precum Asia Mică (Turcia de astăzi) și Grecia, abordarea lui implicând adesea înființarea de biserici în marile centre urbane și apoi scrierea unor epistole către aceste comunități pentru a oferi îndrumare, răspunsuri și soluții la anumite probleme și clarificarea tuturor noțiunilor teologice necesare.
Pavel și-a petrecut o mare parte din prima jumătate a vieții sale persecutând mișcarea creștină emergentă. Nu se cunosc cu exactitate motivele care au stat la baza atitudinii dar, scrie britannica.com, acestea nu ar fi totuși legate de fariseismul său.
„Principalii persecutori ai mișcării creștine din Ierusalim erau marele preot și asociații săi – saduchei, iar Faptele Apostolilor îl prezintă pe cel mai important fariseu, Gamaliel, ca apărându-i pe creștini. Este posibil ca Pavel să fi crezut că evreii convertiți la noua mișcare nu respectau suficient legea iudaică, că evreii convertiți se amestecau prea liber cu neamurile (ne-evreii) convertite, asociindu-se astfel cu practici de idolatrizare, sau că noțiunea de Mesia crucificat era inacceptabilă. De asemenea, tânărul Pavel ar fi respins ideea că Iisus a înviat după moartea sa – nu pentru că s-ar fi îndoit de înviere ca atare, ci pentru că nu ar fi crezut că Dumnezeu a ales să îl favorizeze pe Iisus înviindu-l înainte de Judecata lumii”.
Scrisorile lui Pavel se numără printre cele mai vechi scrieri creștine care au supraviețuit până în zilele noastre. Acestea includ epistole precum Romani, Corinteni (1 și 2), Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Tesaloniceni (1 și 2), Timotei (1 și 2), Tit și Filemon, texte ce acoperă diverse subiecte, inclusiv mântuirea prin credința în Isus Hristos, viața etică a credincioșilor și scopul bisericii. Contribuțiile sale teologice au stabilit convingeri fundamentale pentru creștinism. De exemplu, Pavel a subliniat faptul că acțiunile oamenilor sunt justificate în fața lui Dumnezeu nu prin faptele lor, ci prin credința în Isus Hristos. A introdus conceptul conform cărora credincioșii formează în mod colectiv un singur trup cu Hristos. A spus că mântuirea este un dar venit din harul lui Dumnezeu, mai degrabă decât un câștig rezultat în urma efortului uman. Totuși, în ciuda rolului său semnificativ în creștinismul timpuriu, Pavel s-a confruntat cu o opoziție considerabilă deoarece mulți lideri evrei îl considerau un eretic care predica despre Isus ca Mesia, în timp ce neamurile sale erau adesea suspicioase sau ostile față de învățăturile lui privind abandonarea practicilor tradiționale.
Pavel credea că Isus era Mesia și și că se va întoarce din Cer în curând. A predicat moartea, învierea și domnia lui Isus Hristos, proclamând că totala credință în Isus garantează o parte din viața Sa și spunând că moartea lui Isus nu a fost o înfrângere, ci s-a petrecut în beneficiul credincioșilor.
„În acord cu teologia antică a sacrificiului, moartea lui Isus a înlocuit-o pe cea a altora, eliberându-i astfel pe credincioși de păcate și vină. (…) Învierea lui Hristos a fost, de asemenea, de o importanță primordială, după cum a dezvăluit Pavel în Scrisoarea sa către tesaloniceni, cea mai veche relatare despre convertirea la mișcarea creștină. Scrisă la Tesalonic, în Macedonia, posibil încă din anul 41 î.Hr. și nu mai târziu de anul 51 – deci nu mai mult de 20 de ani după moartea lui Iisus – scrisoarea afirmă posibilitatea ca după moarte, (Pavel) să fie pedepsit pentru greșeli minore (1 Corinteni 4:4), însă considerându-se pe sine ca trăind o viață aproape perfectă (Filipeni 3:6), cerând în același timp aceeași perfecțiune inclusiv convertiților săi. Adică să fie fără vină, nevinovați și fără cusur atunci când Domnul se va întoarce (1 Tesaloniceni 3:13; 4:3-7; 5:23; Filipeni 1:10; 2:15; Romani 16:19). Pavel considera suferința și moartea prematură drept pedeapsă pentru cei care păcătuiau (1 Corinteni 5:5; 11:29-32), dar nu credea că pedeapsa creștinului păcătos însemna damnare sau distrugere veșnică. Considera că toți care credeau în Hristos deveneau o singură persoană cu El, această uniune nefiind ruptă de o transgresiune obișnuită. (…)”.
Pavel, precum mulți dintre contemporanii săi evrei, se opunea prostituției, divorțului, activitățile homosexuale, relațiilor sexuale înainte de căsătorie și căsătoriei doar de dragul satisfacerii dorinței fizice, totuși îndemnându-și adepții (pe cei căsătoriți) să nu renunțe la relații sexuale, cu excepția momentelor rezervate pentru rugăciune, aceste aspecte din urmă nefiind neapărat în conformitate cu principiile celor pentru care predica Pavel.
„Două aspecte distinctive ale învățăturilor morale ale lui Pavel au fost foarte influente în istoria creștinismului și, astfel, în istoria lumii occidentale. Primul este preferința sa pentru celibatul total: Este bine pentru un bărbat să nu se atingă de o femeie – posibil o chestiune personală pentru Pavel, opinie pe care nu a încercat să o impună bisericilor sale. Motivul? Pavel avea convingerea că timpul era scurt: ar fi bine ca oamenii să se dedice în întregime lui Dumnezeu în timpul scurtului interval înainte de întoarcerea Domnului (7:29-35). Preferința lui Pavel pentru celibat, în combinație cu lauda lui Isus la adresa celor care nu se căsătoresc (Matei 19:10-12), contribuind la stabilirea în creștinismul occidental a unui sistem de moralitate ce a persistat necontestat până la Reforma protestantă. (…) Deși celibatul a fost practicat de o mică mișcare ascetică a neamurilor și de câteva grupuri mici de evrei – iudaismul tradițional nu promova celibatul, din cauza mandatului biblic: Creșteți și vă înmulțiți (Geneza 1:28) – pasajele din Pavel și Matei au fost cele care au făcut din celibat o problemă majoră în istoria occidentală și mai ales creștină”.
Cel de-al doilea îndemn important al său se referă la supunerea față de conducătorii seculari. „Oricine se împotrivește autorității se împotrivește a ceea ce a rânduit Dumnezeu, iar cei care se împotrivesc vor suporta judecata”, pasaj folosit în secolele care au urmat, pentru a susține doctrina dreptului divin al regilor care spunea că puterea regală venea de la Dumnezeu.
Pavel a fost întemnițat de mai multe ori, iar în ultima perioada a vieții sale a fost arestat la Ierusalim și apoi trimis la Roma, unde a murit în jurul anilor 62-64 d.Hr.
Care este, de fapt, influența lui Pavel asupra creștinismului? A fost adesea considerat drept una dintre cele mai importante figuri ale creștinismului, după însuși Iisus, scrisorile sale modelând doctrina creștină de-a lungul secolelor și continuând încă să fie studiate pentru profunzimea lor teologică și cunoașterea comunităților creștine timpurii.
Sursa:
https://www.britannica.com/biography/Saint-Paul-the-Apostle