Vremea azi, 6 aprilie. Revin ninsorile și lapovița în multe zone din țară. Vânt intens și temperaturi mai mici ca de obicei

Vremea azi, 6 aprilie. Revin ninsorile și lapovița în multe zone din țară. Vânt intens și temperaturi mai mici ca de obi
📅 2025-04-07

Cerul rămâne acoperit de nori pe tot parcursul zilei. O să plouă în Dobrogea, în Muntenia și pe zone mai restrânse în Oltenia, iar în rest, se anunță precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În Dobrogea și cu Bărăgan se înnorează, apar mai multe reprize de ploaie pe parcursul zilei și se pot strânge 15 l/mp. Vântul rămâne insistent și se răcește simțitor. Ieri au fost 18 grade la Tulcea, dar astăzi se ating cel mult 7 grade.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem o zi neplăcută, cu ploi, dar și precipitații sub formă de lapoviță. Temperaturile se mențin peste limitele normale și ajung pe la 20 de grade.

Vremea în Moldova

Un aer mai rece pătrunde astăzi și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, iar la Suceava vor fi cel mult 3 grade. Domină atmosfera închisă, vin precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar în zonele de munte se va depune strat de zăpadă. Vântul se intensifică și sporește senzația de frig.

În nordul Transilvaniei și prin Maramureș, se răcește și la amiază se ating în jur de 5 grade. O să ningă sau o să cadă lapoviță, iar la noapte norii se împrăștie treptat.

Temperaturile scad semnificativ și în regiunile vestice. Vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul agită atmosfera.

În Transilvania predomină ninsorile și se depune strat de zăpadă pe partea estică și în sudul provinciei. Vântul suflă tare, iar la munte, la altitudini mari, se ating viteze de 100 km/h și asta înseamnă viscol puternic.

În Oltenia, ne așteaptă o zi cu mulți nori, ploi pe zone restrânse și intensificări ale vântului. Temperaturile, în scădere față de ieri, vor ajunge pe la 11 grade.

În sudul țării se anunță o zi închisă, ploi în multe zone și se pot strânge 15 litri de apă pe metru pătrat. Se răcește și la amiază vor fi cel mult 8 grade.

Vremea în București

În București, astăzi se răcește și la amiază se ating cel mult 7 grade, după ce ieri au fost 21 de grade în termometre. Avem o zi închisă, cu vânt intens și ploi pe parcursul zilei, iar la noapte o să fie lapoviță, poate chiar ninsoare.

La munte, vremea devine foarte rece pentru această dată. O să ningă și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul prinde putere, va ajunge pe la 85 km/h, dar la altitudini de peste 1.700 de metri va fi viscol cu viteze de peste 100 km/h.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Arsenal pentru braconaj descoperit în Arad. Polițiștii au confiscat arme letale și un căprior ținut în captivitate

Captură impresionantă a polițiștilor arădeni: arme, muniție artizanală și un căprior ținut în captivitate.

Accident grav după ce unui șofer de 64 de ani i s-a făcut rău la volan, în Timiș. O femeie venită din străinătate a murit

O femeie de origine austriacă și-a pierdut viața într-un accident violent petrecut ieri în județul Timiș.

Aeroclubul României atrage un număr record de cursanți. 800 de tineri se pregătesc pentru a sări cu parașuta

Din ce în ce mai mulți tineri sunt gata să cucerească cerul. Doar la Aeroclubul României s-au înscris, anul acesta, mii de cursanți.

Scene șocante în Bihor. Copil de 9 ani, bătut cu bestialitate pe stradă de un adolescent de 17 ani. Agresorul, reținut

Scene de o violență ieșită din comun au fost surprinse în Bihor. Un copil de doar 9 ani a fost bătut cu bestialitate, pe stradă, de un adolescent de 17 ani.

Cât va ține valul de frig arctic care a cuprins România. Temperaturile au scăzut și la -18 grade

Episoadele de iarnă târzie au continuat duminică seară în mai multe zone din țară. În loc de verdeață, la munte vedem zilele acestea o mare de alb.

Ședință de politică monetară la BNR. La ultima întâlnire, Consiliul de Administrație a menținut dobânda cheie la 6,5%

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României se întâlneşte luni pentru o nouă şedinţă dedicată politicii monetare.

Rujeola face noi victime în Texas. Un al doilea copil nevaccinat a murit în aproape două luni. Epidemia se răspândește în SUA

Al doilea copil a murit de rujeolă în Statele Unite, victima unei epidemii în Texas (sud) a acestei boli extrem de contagioase, a cărei gestionare de către secretarul american al sănătăţii este subiect de critici, notează AFP.

Proiectul finalizat după mai mult de 30 de ani care poate ieftini curentul în România. „Șansa românilor la facturi mai mici”

O hidrocentrală din țară lăsată multă vreme în paragină va livra energie până la sfârșitul anului, în Sistemul Energetic Național. 

Panică pe burse după taxele vamale anunțate de SUA. Donald Trump: „Uneori trebuie să iei un tratament pentru a te vindeca”

Donald Trump a relativizat duminică panica bursieră cauzată de noile sale taxe vamale, comparând-o cu "un tratament" destinat să vindece bolile economiei americane, scrie AFP.

Tarifele vamale impuse de Donald Trump slăbesc dolarul, contrar aşteptărilor pieţei. Ce urmează pentru economia țării

Deşi planurile preşedintelui Donald Trump privind tarifele vamale erau aşteptate să întărească dolarul american, realitatea din pieţele financiare a contrazis aşteptările.

Good News

Only good and positive news.