Cât va ține valul de frig arctic care a cuprins România. Temperaturile au scăzut și la -18 grade

Cât va ține valul de frig arctic care a cuprins România. Temperaturile au scăzut și la -18 grade
📅 2025-04-09

Stratul de zăpadă a ajuns să aibă și 10 centimetri, iar drumarii au ieșit pentru a doua noapte la rând pe mai multe șosele. În aceste condiții, șoferii sunt sfătuiți să circule prudent.

Unde nu a nins la fel de puternic, temperaturile scăzute au făcut probleme în grădinile care acum câteva zile erau în floare.

Iar vântul puternic a doborât copaci și a blocat traficul pe câteva drumuri naționale.

Drumarii au intervenit la foc continuu pe DN7A, între Voineasa și Obârșia Lotrului, unde a nins viscolit. Pe șosea s-a așternut un strat de câțiva centimetri de zăpadă, iar vântul a suflat cu putere.

A nins și în județul Argeș, pe mai multe porțiuni de drum. La munte, mercurul din termometre a indicat și -18 grade Celsius, iar stratul de zăpadă a ajuns până la 10 centimetri.

Fiindcă au trecut deja la cauciucurile de vară, șoferii au fost sfătuiți să circule prudent și să-și echipeze din nou mașinile dacă ajung pe drumurile afectate de ninsori.

Marius Rizea, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș: „Adaptați viteza la condițiile de drum, păstrați distanța între vehicule și asigurați-vă că mașina este echipată corespunzător.”

În Timiș, un episod de 30 de minute de ninsoare anunța aseară pagube mari în livezi.

Pe de altă parte, în județele Iași și Suceava, mai multe mașini au fost prinse sub copacii doborâți de vântul puternic. Traficul pe mai multe drumuri naționale a fost blocat de arborii căzuți pe șosea.

Vântul a făcut probleme și în zona Bicaz. Pe lângă copacii căzuți, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în câteva sate.

Sus, la Vârful Omu, viscolul a mușcat puternic.

Sergiu Oltean: „La vântul acesta și la temperaturi de -14 grade, temperatura resimțită poate fi chiar de -30, -35 de grade.”

La Tușnad, vremea i-a luat prin surprindere pe turiști.

Reporter: „Ai încălţăminte de schimb?”
Tânăr: „Da, am!”
Reporter: „Si de ce n-ai pus-o în picioare?”
Tânăr: „Nu m-am așteptat!”

De altfel, în foarte multe localități din țară temperaturile au scăzut brusc și cu 20 de grade, iar România s-a trezit de la o primăvară plăcută la o iarnă neprietenoasă.

Mihai Huștiu, meteorolog ANM: „Un interval cu o vreme deosebit de rece, temperaturi extrem de coborâte pentru luna aprilie, un eveniment de iarnă ce vine destul de târziu."

Schimbarea bruscă a vremii se datorează unei mase de aer arctic care a coborât rapid din zona polului nord.

În doar 24 de ore, a traversat Oceanul Arctic, Peninsula Scandinavă și s-a oprit deasupra României, iar până joi, spun meteorologii, în țara noastră persistă frigul. Iar temperaturile ar putea ajunge pe timpul nopții chiar şi la minus 10 grade.

Și în Capitală va fi frig în continuare și la începutul săptămânii ar putea să ningă sau să cadă lapovița și, de ce nu, să se depună și un strat subțire de zăpadă.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Percheziţii în România şi în UK, într-un caz de spălare a banilor. Sume uriaşe au intrat în conturile a 35 de suspecţi

Zeci de percheziţii au fost făcute, miercuri, în opt judeţe din România, dar şi în Marea Britanie, într-un caz de spălare a banilor şi constituire de grup infracţional organizat.

Nicuşor Dan: Nu am de gând să aleg consilieri dintre foştii preşedinţi ai României. A fost o emisiune de divertisment

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan afirmă că nu are de gând să aleagă pe niciunul dintre foştii preşedinţi ai ţării drept consilier, dacă va fi ales şef al statului.

OMC: Războiul comercial SUA-China ar putea reduce cu "până la 80%" comerţul între cele două ţări

Războiul comercial dintre SUA şi China ar putea reduce "cu până la 80% comerţul cu mărfuri între primele două mari economii ale lumii, a avertizat directoarea generală a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Ngozi Okonjo-Iweala.

Analiză CNN: Rusia intensifică ofensiva pe linia frontului din Ucraina, într-o aparentă sfidare la adresa lui Donald Trump

Operațiunile ofensive ale armatei ruse au crescut pe toată linia frontului, conform postărilor de pe rețelele sociale ale ofițerilor ucraineni, unei analize a informațiilor furnizate de Statul Major din Kiev și a soldaților care au vorbit pentru CNN.

Horoscop 10 aprilie 2025. Zodia care va avea parte de surprize financiare

Horoscop 10 aprilie 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi cu sare și piper. O să ne dăm tot interesul să facem lucruri de calitate, să acordăm atenție maximă atât situațiilor noi, cât și celor rămase în aer.  

Bolojan: Fără niciun fel de tentă populistă: Nu ne mai putem pensiona magistraţii la 47, la 50 de ani

Preşedintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistraţii nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când sunt la maturitatea vârstei profesionale.

O femeie de 26 ani și un bărbat de 34 ani au murit după ce s-au lovit frontal cu mașinile, în județul Constanța

Şoferii a două autoturisme, o femeie de 26 de ani şi un bărbat de 34 de ani, au murit după ce au intrat în coliziune frontală, miercuri seară, pe un drum comunal, între localităţile Năvodari şi Lumina, a informat IPJ Constanța.

Consilierul comercial al lui Trump: „Aceasta este una dintre cele mai mari zile din istoria economică a Americii”

„Aceasta este una dintre cele mai mari zile din istoria economică a Americii”, spune Peter Navarro, consilierul comercial al lui Trump.

Ilie Bolojan: „E doar o problemă de timp până vom ajunge să creştem taxe şi impozite”

Ilie Bolojan, președintele interimar, a declarat că, dacă reformele pentru reducerea cheltuielilor publice nu vor fi implementate, iar banii europeni nu vor fi absorbiți, va fi doar o chestiune de timp până când vor crește taxele și impozitele.

Artista care a deschis concertul Coldplay din Mumbai, huiduită de fani. Reacția cântăreței. „Este o presiune uriașă”

În ianuarie, cântăreața indiană în vârstă de 33 de ani a deschis concertul trupei Coldplay din cadrul turneului mondial Music of the Spheres la Mumbai.

Good News

Only good and positive news.