Concluziile acestui studiu publicat în revista Nature Communications se bazează pe una dintre tezele propuse de Constantin S. Nicolăescu-Plopșor, unul dintre pionerii arheologiei din țara noastră, care argumenta că pe teriotirul României a existat o prezența umană veche de două milioane de ani. Mai exact, el vorbea despre prezență unor hominizi care aparțineau unor specii care au precedat-o pe cea a oamenilor moderni.
„Deși la Grăunceanu nu s-au găsit fosile litice sau de hominini, analiza noastră tafonomică detaliată relevă dovezi clare ale prezenței homininilor sub formă de modificări antropice ale suprafeței oaselor, la rate comparabile cu situri de vârstă similară și chiar mai tinere în care homininii și/sau uneltele de piatră sunt prezente și bine acceptate”, se arată în studiu.
În plus, echipa care a publicat acest studiu a pornit și de la descoperirile făcute în timpul unor lucrări arheologice desfășurate în situl de la Valea lui Grăunceanu din județul Vâlcea, la care se adaugă cele din apropierea acestei zone: La Pietriș, Valea Roșcăi, Dealul Mijlociu sau Fântâna lui Mitilan.
Mii de fosile studiate de cercetători
Oamenii de știință din mai multe țări, inclusiv România și Republica Moldova, au analizat aproape 5.000 de fosile, majoritatea dintre acestea cu ajutorul unor microscoape de mare precizie. 20 dintre obiectele analizate, bucăți de os, indică faptul că carnea a fost îndepărtată în mod voit și prezența unor hominizi.
„Toate semnele de tăiere cu grad ridicat de încredere au traiectorii drepte, orientări în principal transversale în raport cu axa lungă a osului și aceeași culoare în interiorul semnului ca și suprafața principală a osului, în timp ce foarte puține au păstrat dovezi de microstrieri sau efecte de umăr. În cazul exemplarelor care au putut fi identificate până la element, urmele de tăietură apar în locuri anatomice care corespund îndepărtării cărnii, în special tibia distală. Cele mai multe urme identificate ca urme de tăiere cu grad ridicat de încredere au fost, de asemenea, clasificate ca urme de tăiere de către analiza cantitativă cu probabilități posterioare ridicate”, explică cercetătorii.
„Există multe incertitudini cu privire la dispersarea inițială a homininilor în Eurasia, inclusiv cu privire la momentul, rutele și continuitatea acestor dispersări. Dacă homininii s-au dispersat inițial din Africa în urmă cu mai puțin de două milioane de ani, atunci este aproape sigur că natura efemeră a urmelor lor este dovada unor populații discontinue din punct de vedere spațial și/sau temporal, poate limitate la o arie latitudinală restrânsă și/sau la perioade interglaciare în care mediile au fost mai favorabile prezenței lor. (...) Astfel, hominizii ar fi putut fie să se disperseze dinspre nord în jurul Mării Negre și spre sud în România, așa cum sugerează prezența mai multor localități potențiale de hominini în Caucaz și în sud-vestul Rusiei, fie ar fi putut să treacă în Europa prin podul terestru dintre Anatolia și Peninsula Balcanică și apoi să se disperseze spre nord, poate ocolind țărmul Mării Negre”, mai arată cercetătorii.
Studiul complet poate fi citit AICI.