A fost inaugurat primul patinoar public construit în București în ultimii 70 de ani. Ce capacitate are

A fost inaugurat primul patinoar public construit în București în ultimii 70 de ani. Ce capacitate are
📅 2024-11-22

De asemenea, a fost inaugurat și primul patinoar olimpic construit în București în ultima perioadă. Are 800 de locuri și va găzdui diverse competiții și spectacole. Patinatorii sunt bineveniți la antrenamente.

Zeci de mii de ghirlande s-au aprins la târgul de crăciun de pe esplanada patinoarului din sudul capitalei. Fiind primul târg deschis în acest sezon în oraș, a fost neîncăpător. Căsuţele au pentru vizitatori bunătăţi de tot felul, ornamente şi cadouri.

Cei mici au fost întâmpinați de personaje îndrăgite din animații celebre, cum ar fi Olaf din Regatul de Gheață sau renii lui Moș Crăciun. Odată cu târgul, s-a deschis și un patinoar olimpic.

Este primul patinoar construit în București în ultimii 70 de ani și a fost ridicat de la zero. Are două niveluri și o capacitate de 800 de locuri. Clădirea cuprinde, pe lângă spațiul destinat patinajului, și alte încăperi dedicate serviciilor. În timp ce la nivelul patinoarului se va menține o temperatură de aproximativ 5-6 grade, spectatorii din tribune se vor bucura de temperaturi ceva mai blânde, aproximativ 15 grade.

Trei sferturi din cei 2.000 de copii care făceau patinaj au renunțat după închiderea patinoarului ”Flamaropol”

Pe lângă acest patinoar olimpic public, în capitală mai sunt câteva private, de dimensiuni mai mici.

Ar fi trebuit să fie gata și cel din Complexul Olimpic ”Lia Manoliu”, însă lucrările au fost sistate în 2019, din cauza unor divergențe între municipalitate și constructor. Noul termen de proiectare și construcție este de doi ani, au anunțat responsabilii.

În 2012, când a fost închis vechiul patinoar ”Mihai Flamaropol”, în București erau peste 2.000 de copii înscriși la patinaj. Trei sferturi dintre ei au renunțat atunci la acest sport. 

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Pârtia din stațiunea Păltiniș se deschide mai devreme pentru iubitorii de sporturi extreme. Cât costă un skipass

Episodul de iarnă prin care trecem vine și cu o veste bună. Stratul de zăpadă pe pârtii a crescut ajutat, e drept, și de instalații.

A fost inaugurat primul patinoar public construit în București în ultimii 70 de ani. Ce capacitate are

Atmosfera de sărbătoare se simte deja în Capitală. Primul târg de Crăciun din acest sezon și-a aprins luminițele și s-a umplut de copii porniți în căutarea Moșului.  

Orașele în care se află cele mai accesibile cartiere din România. ”Condițiile de locuire sunt mai bine satisfăcute”

Sibiu și Craiova sunt orașele care ar avea cele mai accesibile cartiere, arată un clasamant bazat pe votul locuitorilor. La polul opus, se află cartiere din Capitală, dar și din Cluj, unde oamenilor li se pare că viața lor este mai scumpă.

Ce se știe despre racheta Oreshnik, despre care Putin spune că este „invincibilă”: Ar putea atinge orice stat din Europa

Vladimir Putin amenință că obiective militare din Marea Britanie și Statele Unite ar putea deveni ținte valide pentru forțele ruse ca răspuns direct la utilizarea de către Ucraina a rachetelor ATAC-MS și Storm Shadow.

Activitatea RAR, blocată în toată România. Ce se întâmplă cu șoferii prinși cu ITP expirat

Șoferii care au viza Inspecției Tehnice Periodice expirată ori au nevoie de un document de la RAR mai au de așteptat.

O femeie care a vandalizat mașina unui bărbat pe care l-a confundat cu fostul iubit, condamnată la 8 luni de închisoare

Curtea de Apel București a condamnat definitiv o femeie la opt luni de închisoare cu suspendare, într-un caz neobișnuit.

Vânzătorii de mașini rulate vor fi obligați să obțină un ceritificat cu istoricul autoturismului de la RAR, din 1 decembrie

De la 1 decembrie toți vânzătorii de mașini rulate vor fi obligați să obțină de la Registrul Auto Român un certificat cu istoricul autoturismului, cum ar fi daunele suferite și kilometri reali.

Acoperișuri smulse de vânt, oameni răniți și accidente în vestul și centrul țării. Vremea severă se mută în sud și est

Vântul a măturat cu o forță incredibilă vestul și centrul țării. 8 acoperișuri au fost luate pe sus în Caraș-Severin. Un tânăr din Timișoara a fost lovit de un panou publicitar desprins de o rafală.

Când se va lua decizia finală privind aderarea completă a României și Bulgariei la spațiul Schengen. Anunțul lui Orban

România ar putea adera la spațiul Schengen și cu granițele terestre de la 1 ianuarie 2025, a anunțat premierul Ungariei, țară care care deține acum președinția Consiliului Uniunii Europene.

Instanța l-a găsit vinovat pe Conor McGregor de agresiune sexuală asupra unei femei

Un juriu a constatat că luptătorul de arte marțiale mixte, Conor McGregor, a agresat o femeie care l-a acuzat că a violat-o. El a fost obligat să îi plătească femeii daune de peste 248.000 de euro.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.