Bătaia e ruptă din iad. Drama sfâșietoare a lui Edi, pe care abuzul fizic al tatălui l-a dus spre episoade psihotice

Bătaia e ruptă din iad. Drama sfâșietoare a lui Edi, pe care abuzul fizic al tatălui l-a dus spre episoade psihotice
📅 2025-01-15

Campania Știrilor PROTV, „Bătaia e ruptă din iad”, vă arată astăzi cum certurile și neînțelegerile dintre părinți ajung să lase urme adânci în creșterea copiilor.

În lipsa unor servicii de protecție cu specialiști pregătiți să intervină, multe cazuri de violență nu sunt mereu raportate, iar victimele NU au unde să ceară ajutor.

România este printre statele europene cu cei mai puțini bani alocați din PIB pentru protecție socială.

Mamă: „Acum era calm și dacă tu îl contraziceai - el imediat se schimba și devenea nervos și agresiv. Agresiv în sensul că ne amenința că se omoară și ne apăsa cu mâinile de gât”.

Într-o teroare și tensiune greu de înțeles au trăit Daniela și cei doi băieți până de curând cu cel care ar fi trebuit să le ofere iubire, sprijin și ajutor. Au primit în schimb pumni, palme, jigniri, bătăi, amenințări și țipete în miez de noapte.

Poliția le-a bătut de nenumărate ori la ușă, dar, la început, Daniela n-a depus plângere, cu gândul că, într-o familie completă, le va fi mai bine. Doar că, după certuri, tatăl devenea violent și cu băieții, în lipsa mamei.

Daniela, victimă, 42 de ani: „De multe ori mi-a spus ”mami, m-am săturat”, asta îmi spunea. Edi nu se exprima pentru că e și mai mic, pentru că nu știa că poate să fie și mai bine. Edi începea să plângă și de multe ori când îi auzea vocea, vocea lui ridicată, îl apuca tremuratul. Până să ajung eu de la serviciu fiecare era închis în camera lui”.

După un episod în care era la un pas să își piardă viața, femeia a fugit din nou la Poliție să ceară ajutor. După ore întregi de audieri și hârtii pe care a fost nevoită să le scrie a obținut un ordin de protecție.

Polițiștii i-au spus să își găsească singură o locuință până când tatăl violent avea să se mute din casă. Băieții, prea mici să își gestioneze emoțiile, s-au îmbolnăvit. Mezinul avea în permanență dureri de stomac, în timp ce fratele său mai mare a cedat.

Daniela: „Toate amenințările astea, el a zis că le face față, dar nu le-a făcut, din păcate. Creierul lui nu a reușit să facă față și atunci pe 30 august a făcut un episod psihotic destul de sever, am ajuns la spital la Obregia - am stat o lună și 7 zile - foarte greu, foarte mult. Știi ce copil ai și te simți neputincios”.

Certurile s-au mutat acum în instanță, unde mama își cere drepturile și luptă să își protejeze copiii.

Statul face prea puțin și prea încet pentru a-și proteja copiii abuzați

Cazul Danielei arată însă limitele sistemului de protecție din România. Pe de o parte, ordinele de protecție încă se acordă greu și sunt mari probleme în monitorizarea și implementarea lor, pe de altă parte, de multe ori instituțiile statului nu reușesc să se coordoneze astfel încât să acorde sprijinul necesar victimelor atunci când au mai mare nevoie.

În plus, victimele se confruntă cu probleme mult prea complexe, cărora serviciile abilitate în acest sens în România nu le pot răspunde – de pildă, tratament psihologic de lungă durată sau consiliere de ordin social, educațional sau vocațional.

Datele din registrul serviciilor de prevenire din comunitățile locale arată că, la 1 ianuarie 2022, doar 11% dintre comunele, orașele și județele țării aveau cel puțin un centru de zi pentru copil sau familia cu copii. Mare nevoie e și de servicii speciale de prevenție, spun specialiștii.

George Roman, jurist ”Salvați Copiii”: ”Un accent deosebit pe prevenție, nu pe intervenție în situații de criză. Pe servicii de prevenție, ca să nu fim nevoiți să preluăm o mulțime de episoade de criză a căror rezolvare întotdeauna este mai dificilă și uneori se soldează și cu scoaterea copilului din familie. De exemplu, screening parental, să poți ajunge în fiecare familie măcar o dată pe an, să vezi care sunt relațiile, există sau nu probleme, au nevoie sau nu părinții de informații noi, de forme de pregătire mai îndelungată. La noi totul, totul este de fapt o reacție a serviciilor sociale atunci când descoperim, după mulți ani de suferință a copilului, că într-o familie copilul este bătut foarte rău, este legat cu lanțul său este flămând în fiecare zi”.

De mare ajutor ar fi și dezvoltatea Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) - echipe mobile formate din specialiști, adică asistent social, psiholog sau medic, plus formatori care au rolul să ajute persoanele vulnerabile.

România alocă printre cei mai puțini bani din UE pentru protecția socială 

Legea prevede încă din 2011 obligația înființării acestui serviciu în fiecare unitate teritorial administrativă. În realitate, numai 52% dintre comune au înființat SPAS.

Din birourile autorităților de la București, lucrurile se văd diferit.

Rareș-Petru Achiriloaie, noul președinte al ANPDCA: ”Când spunem SPAS-uri ne referim la acea persoană desemnată pentru a acoperi această zonă de asistență socială. Toate comunele trebuie să aibă desemnată o persoană pentru asta. Există în realitate? Toate cred că și-au desemnat”.

George Roman, jurist „Salvați Copiii”: „E nevoie de foarte multe investiții, cum spuneam în personalul care ajunge în familie, în asistenți sociali, în asistent social comunitar, în mediatorii sociali, în psihologi. E nevoie de mult mai multe servicii. Acest lucru se întâmplă în alte state”.

România alocă printre cei mai puțini bani pentru protecția socială dintre toate țările membre UE, potrivit unui raport realizat de Oficiul European de Statistică.

Cele mai scăzute cheltuieli cu prestațiile de protecție socială ca procent din PIB în Uniunea Europeană au fost în Irlanda (12%), Malta (13,2%) și Estonia (15,3%), urmate de România, cu un procent de 15,98% din PIB în 2023, în scădere față de 2022, când procentul era de 16,09%.

La polul opus, cei mai mulți bani au fost acordați în Franța (31,3% din PIB), Finlanda (31,2%) și Austria (29,7%). 

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Zelenski cere ca Ucraina să primească 250 de miliarde de dolari din activele ruseşti pentru a cumpăra arme

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut miercuri aliaţilor săi occidentali să transfere Kievului 250 de miliarde de dolari din activele ruseşti îngheţate pentru a cumpăra arme care să ajute armata ucraineană să susţină războiul.

Președintele Coreei de Sud, acuzat de rebeliune, riscă închisoare pe viață ori pedeapsa capitală

După mai multe încercări, preşedintele Coreei de Sud a fost luat pe sus și dus la audieri. Intră astfel în istorie drept primul șef de stat al acestei țări arestat.

Un jucător din NFL a fost văzut citind o carte în timpul unui meci. Vânzările cărţii respective au crescut. VIDEO

Jucătorul din NFL A.J. Brown a fost văzut pe banca de rezerve, în mijlocul unui meci, răsfoind o carte de dezvoltare personală, „Inner Experience”, de Jim Murphy.

Secretul unei vile care a rămas intactă în calea flăcărilor din Los Angeles. Locuințele din jurul ei au fost făcute scrum

În Los Angeles rămân în vigoare avertizările de vânt puternic care ar putea alimenta noi incendii. 90 de mii de locuitori sunt vizați de ordine de evacuare.

Mai mulți europarlamentari cer extinderea sancţiunilor UE contra platformelor online acuzate de „ingerinţe” electorale

Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas, ca UE să îşi extindă cadrul de sancţiuni împotriva platformelor digitale pe care le acuză de interferenţe în procesele democratice.

Ministerul Energiei: Contractul MVM-E.ON România are probleme de securitate, subminează România și permite intrarea Rusiei

Contractul prin care MVM preia E.ON România ridică probleme de securitate, poate duce la subminarea independenței energetice a României și permite intrarea Rusiei în domeniul strategic al energiei românești, arată Ministerul Energiei.  

Bătaia e ruptă din iad. Drama sfâșietoare a lui Edi, pe care abuzul fizic al tatălui l-a dus spre episoade psihotice

Sute de fete și băieți din țara noastră își trăiesc copilăria cu bătăi, țipete și amenințări. Potrivit datelor oficiale, cele mai multe cazuri de violență împotriva minorilor au loc în familie.  

Poliția Capitalei îi caută pe cei care au desenat inscripții legionare pe podul Basarab. Riscă până la 10 ani de închisoare

Polițiștii Capitalei îi caută pe cei care au mâzgălit din nou pilonii podului Basarab. Cineva a desenat însemnul garzii de fier, un simbol legionar interzis prin lege.

Los Angeles, ameninţat în continuare de incendii nimicitoare. Umiditatea scăzută îi pun la încercare pe pompieri

Ameninţarea rafalelor puternice de vânt combinată cu umiditatea scăzută miercuri în Los Angeles ar putea pune la grea încercare abilităţile pompierilor care se luptă să ţină sub control incendiile devastatoare declanşate în această zonă.

Românii donează mai mult. Au înțeles că obiectele în bună stare pe care nu le mai folosesc îi pot ajuta pe alții

Economia circulară face pași hotărâți în țara noastră pe măsură ce oamenii înțeleg că obiectele și hainele în bună stare pe care nu le mai folosesc îi pot ajuta pe alții.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.