Zelenski susţine că 10.000 de nord-coreeni vor lupta alături de ruşi în Ucraina: „Este primul pas către războiul mondial”

Zelenski susţine că 10.000 de nord-coreeni vor lupta alături de ruşi în Ucraina: „Este primul pas către războiul mondial
📅 2024-10-18

Ţările occidentale acuză de mult timp Coreea de Nord că trimite arme Rusiei, iar în ultimele zile preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că trimite şi personal, o escaladare semnificativă a asistenţei străine pentru invazia Moscovei.

„Avem informaţii de la serviciile noastre de informaţii că unii ofiţeri ai armatei nord-coreene se află deja pe teritoriul ucrainean ocupat temporar de inamicii ruşi. Aşa că s-au alăturat armatei ruse”, a declarat Zelenski la o conferinţă de presă la Bruxelles.

El a spus că nu poate da numărul exact care se află pe teren.

„Ştim despre 10.000 de soldaţi din Coreea de Nord, pe care se pregătesc să îi trimită să lupte împotriva noastră”, a spus el, descriind acest lucru ca fiind un „prim pas spre războiul mondial”.

Aliaţii occidentali ai Ucrainei nu au confirmat încă afirmaţia Kievului potrivit căreia Phenianul trimite trupe, dar spun că studiază acest aspect.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă alături de liderul ucrainean, că nu are „nicio dovadă că soldaţii nord-coreeni sunt implicaţi în luptă”.

„Ştim însă că Coreea de Nord sprijină Rusia în multe feluri - prin livrări de arme, livrări tehnologice, inovaţie - pentru a-i sprijini în efortul de război, iar acest lucru este extrem de îngrijorător”, a declarat el.

Zelenski a mai spus că invitarea formală a Ucrainei să adere la NATO ar arăta clar liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, că nu poate câştiga.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, Sean Savett, a declarat marţi că orice implicare a trupelor nord-coreene în Ucraina, dacă este adevărată, ar marca o creştere semnificativă a relaţiilor de apărare dintre Moscova şi Phenian.

Zelenski a argumentat că Rusia trebuie să-şi umple un gol în materie de oameni, pentru a evita o nouă mobilizare, şi să îşi acopere propriile pierderi de personal.

Ucraina şi Occidentul afirmă că sute de mii de ruşi au fost ucişi sau răniţi în luptele din Ucraina, în timp ce pierderile militare ale Ucrainei, un secret bine păzit, sunt de asemenea mari, dar mai mici. În teren, forţele Moscovei au avansat în ultimele câteva luni în estul Ucrainei.

Ucraina a cerut aliaţilor să reacţioneze ferm la ajutorul nord-coreean pentru Rusia, inclusiv prin impunerea de noi sancţiuni şi izolarea suplimentară a Phenianului.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Zelenski susţine că 10.000 de nord-coreeni vor lupta alături de ruşi în Ucraina: „Este primul pas către războiul mondial”

Preşedintele Ucrainei a acuzat joi Coreea de Nord că a desfăşurat ofiţeri alături de Rusia şi se pregăteşte să trimită mii de soldaţi pentru a ajuta efortul de război al Moscovei, relatează Reuters.  

Ministerul ucrainean de Externe a negat că intenţionează să dezvolte arme nucleare de distrugere în masă

Ministerul ucrainean de Externe a negat, într-un comunicat, că intenţionează să dezvolte arme de distrugere în masă, aşa cum s-a sugerat în informaţiile publicate de ziarul german BILD, informează vineri EFE.

Reacția lui Eduard Novak în scandalul celor 160.000 de euro din medaliile olimpice. „Ridică multe semne de întrebare”

Fostul ministru Eduard Novak a făcut precizări vineri, după decizia de a acorda o recompensă în cuantum de 160.000 de euro contabilei de la Federaţia Române de Canotaj, instituţie condusă de Elisabeta Lipă.

Canada intenţionează să ofere Ucrainei un pachet de ajutor militar în valoare de 47 de milioane de dolari

Canada intenţionează să ofere Ucrainei un pachet de ajutor militar în valoare de 47 de milioane de dolari americani (64,8 milioane de dolari canadieni), care va include arme de calibru mic, muniţie şi echipament de protecţie.

Un vaccin cu bacterii modificate, promiţător ca imunoterapie împotriva cancerului. Ce spun cercetătorii

Cercetătorii americani au proiectat bacterii ca vaccinuri personalizate împotriva cancerului care activează sistemul imunitar pentru a căuta şi distruge în mod specific celulele canceroase.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.