Reacția lui Eduard Novak în scandalul celor 160.000 de euro din medaliile olimpice. „Ridică multe semne de întrebare”

Reacția lui Eduard Novak în scandalul celor 160.000 de euro din medaliile olimpice. „Ridică multe semne de întrebare”
📅 2024-10-18

El i-a adresat şi o întrebare preşedintei ANS, Elisabeta Lipă: “Puteţi să îi priviţi pe sportivii medaliaţi în ochi şi să le spuneţi că performanţa lor valorează mai puţin decât activitatea contabile şi a secretarului general din ANS?”

Novak a notat că a citit, cu multă atenţie, “declaraţiile stupefiante ale doamnei Elisabeta Lipă”.

Am constatat că, în loc să discute despre situaţia de la Agenţia Naţională pentru Sport, doamna Lipă preferă să ducă discuţia într-o zonă sterilă şi lipsită de substanţă, fapt ce mă obligă să fac următoarele precizări:

Doamna Lipă, problema de fond este reprezentată de modul lipsit de transparenţă, imoral şi aflat chiar la limita legalităţii în ceea ce priveşte decizia de a acorda o recompensă în cuantum de 160.000 de euro contabilei instituţiei pe care o conduceţi.

Şi, pentru a înţelege mai bine situaţia vă explic:

a. potrivit legislaţiei în vigoare, recompensarea angajaţilor este legală cu condiţia să se facă în baza unor criterii transparente şi nu învăluite în mister;

b. aţi declarat că suma de 160.000 de euro ar fi urmat să fie împărţită cu ceilalţi angajaţi ai ANS. Deci, cei 1600.000 de euro nu recompensau munca doamnei contabil, ci a altor angajaţi. Atunci de ce respectivii angajaţi nu sunt menţionaţi?

c. doamna contabil urma să încaseze banii şi îi împărţea cu ceilalţi angajaţi… este legal??? Este ca şi cum aţi spune că susţineţi ideea ca întreg fondul de salarii al ANS să fie acordat persoanei X care, la rândul ei, va acorda fiecărui angajat salariul cuvenit? Nu numai că este ilegal şi imoral, dar frizează ridicolul!

d. discrepanţă majoră între între declaraţiile dvs. şi ale celorlalţi angajaţi ai ANS. Pe de o parte, susţineţi că suma de 160.000 de euro nu era destinată unei singure persoane (contabila!), pe de altă parte alţi angajaţi au confirmat că respectiva sumă este destinată contabilei. Deci, cine spune adevărul? Dvs. sau celelalte persoane?

e. ştiţi, la fel de bine ca şi mine, că HG-ul la care faceţi referite a fost schimbat chiar de dvs. cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice”, menţionează fostul ministru.

“Care a fost motivul acestei schimbări?”, întreabă el.

“Probabil pentru a vă justifica demersul ce a stârnit atâtea reacţii negative în societatea românească.

În ceea ce priveşte atacurile la persoană, memoria vă joacă chiar dvs. feste. În sertarele instituţiei pe care o conduceţi, există şi scheletul numit 160.000 de euro pentru contabilă, dar, mai ales, există Strategia Naţională pentru Sport. Dacă timpul vă permite şi aveţi răbdarea de a parcurge această strategie, veţi afla că ea poartă semnătura lui Novak. Eduard Novak. Adică, a mea.

Şi, această strategie naţională pentru sport zace în sertarele dvs. Dacă aţi fi înţeles că ea trebuie aplicată, atunci, într-adevăr, lucrurile s-ar fi schimbat în bine în sport. Din păcate, aţi ales să o ţineţi la sertar şi să vă faceţi că nu ştiţi de existenţa ei. ÎN schimb, într-un mod politicianist, încercaţi să distrageţi atenţia de la problema de fond: 160.000 de euro pentru contabilă!

Tot din categoria „ce a făcut Novak pentru sportul românesc?”: vă aduc în atenţie Legea Novak (40% din sportivii de pe teren să fie români).

În mod evident, lista poate continua. Mă opresc aici şi subliniez că această dispută pe care dvs., în disperare, încercaţi să o duceţi în planul retoricii ieftine a atacurilor la persoană, este despre adevăratele motive pentru care, o campioană de talia dvs., înţelege să se lepede de toate principiile specifice sportului şi să pună pe plan secund performanţa unor campioni.

Repet: problema de fond este legată de motivele pentru care contabila şi secretarul general al ANS au ajuns să fie recompensaţi cu sume mai mari decât sportivii medaliaţi?

Justificările dvs. potrivit cărora cei 160.000 de euro se dau unei persoane ce va împărţi banii cu ceilalţi angajaţi este cel puţin bizară şi ridică multe semne de întrebare. Poate că fiecare angajat al ANS a avut propria contribuţie la obţinerea performanţei sportivilor medaliaţi şi ar trebui recompensat. Însă, era normal ca fiecare dintre ei, în mod transparent, să figureze pe listă şi nicidecum să se împartă banii cu colegii.

În final, puteţi să îi priviţi pe sportivii medaliaţi în ochi şi să le spuneţi că performanţa lor valorează mai puţin decât activitatea contabile şi a secretarului general din ANS?”, a adăugat Novak.

Miercuri, Eduard Novak a postat pe Facebook un mesaj prin care acuză premierile făcute după Jocurile Olimpice, el precizând că secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj şi contabilul şef al forului au primit premii mai mari decât campionul David Popovici. „Pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a primit, din partea COSR, un premiu în valoare de 140.000 euro, în timp ce Erhan Cătălin (secretar general al FRC) şi Petrescu Roxana (contabilul şef) au primit un premiu de câte 162.400 de euro fiecare. Adică, mai mare decât premiul obţinut de Daniel Popovici”, a scris Eduard Novak.

Joi, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că a invitat-o la biroul său pe Elisabeta Lipă, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, pentru a discuta despre situaţia premierilor de la Federaţia Română de Canotaj. ”E normal ca tot angrenajul să aibă nişte beneficii suplimentare”, a arătat Ciolacu.

Elisabeta Lipă a declarat apoi, într-o conferinţă de presă, că după părerea sa nu îşi poate imagina cineva că o contabilă a federaţiei poate fi premiată cu 160.000 de euro şi că banii respectivi erau pentru tot personalul.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Zelenski susţine că 10.000 de nord-coreeni vor lupta alături de ruşi în Ucraina: „Este primul pas către războiul mondial”

Preşedintele Ucrainei a acuzat joi Coreea de Nord că a desfăşurat ofiţeri alături de Rusia şi se pregăteşte să trimită mii de soldaţi pentru a ajuta efortul de război al Moscovei, relatează Reuters.  

Ministerul ucrainean de Externe a negat că intenţionează să dezvolte arme nucleare de distrugere în masă

Ministerul ucrainean de Externe a negat, într-un comunicat, că intenţionează să dezvolte arme de distrugere în masă, aşa cum s-a sugerat în informaţiile publicate de ziarul german BILD, informează vineri EFE.

Reacția lui Eduard Novak în scandalul celor 160.000 de euro din medaliile olimpice. „Ridică multe semne de întrebare”

Fostul ministru Eduard Novak a făcut precizări vineri, după decizia de a acorda o recompensă în cuantum de 160.000 de euro contabilei de la Federaţia Române de Canotaj, instituţie condusă de Elisabeta Lipă.

Canada intenţionează să ofere Ucrainei un pachet de ajutor militar în valoare de 47 de milioane de dolari

Canada intenţionează să ofere Ucrainei un pachet de ajutor militar în valoare de 47 de milioane de dolari americani (64,8 milioane de dolari canadieni), care va include arme de calibru mic, muniţie şi echipament de protecţie.

Un vaccin cu bacterii modificate, promiţător ca imunoterapie împotriva cancerului. Ce spun cercetătorii

Cercetătorii americani au proiectat bacterii ca vaccinuri personalizate împotriva cancerului care activează sistemul imunitar pentru a căuta şi distruge în mod specific celulele canceroase.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.