Viktor Orban, mai rău ca Putin în privința Ucrainei: ”O vor păţi. Până la urmă ne vor înfuria şi vom riposta”

Viktor Orban, mai rău ca Putin în privința Ucrainei: ”O vor păţi. Până la urmă ne vor înfuria şi vom riposta”
📅 2025-01-22

Viktor Orban continuă seria discursurilor radicale, alimentate de frenezia câștigării de către Donald Trump a puterii în SUA. De această dată, premierul Ungariei a lansat o amenințare extrem de dură la adresa Ucrainei, despre care a spus că ”o va păți”, după cum scrie agenția maghiară Hirado.

De remarcat că nici măcar Vladimir Putin nu și-a permis să rostească vreodată un discurs mai amenințător la adresa Ucrainei, țară pe care a invadat-o în februarie 2022.

Aliatul său din UE, însă, a mers chiar și mai departe. Viktor Orban a invocat ”declaraţii agresive şi ostile care vin de la Kiev”, la o conferinţă de presă organizată marţi la Bratislava, alături de premierul slovac Robert Fico, în legătură cu tranzitul de gaze. Fico este, la rândul său, un susținător al lui Vladimir Putin și cunoscut pentru discursul său la fel de radical împotriva UE și NATO.

„De ieri noi suntem curentul principal, noi suntem mainstream-ul”, a declarat entuziasmat Orban despre învestirea lui Trump ca președinte al SUA. Prim-ministrul Ungariei a spus că, în noul context, problema tranzitului de gaze rusești în Europa ”nu poate fi rezolvată prin declaraţii agresive şi ostile” ale Ucrainei.

Poziţia Kievului nu mai este atât de sigură pentru a-şi putea permite aşa ceva, în lume se petrec schimbări care acţionează împotriva Kievului”, a mai spus Viktor Orban. Premierul maghiar a adăugat apoi o amenințare fățișă la adresa Ucrainei: ”Dacă rămân agresivi şi ostili, o vor păţi. Până la urmă ne vor înfuria şi vom riposta”.

Modul în care cei de la Kiev încearcă astăzi să controleze şi să modeleze relaţiile cu ţările din Europa Centrală este inacceptabil. Le acordăm respect, dar aşteptăm şi noi să ne acorde respect şi, dacă ridicăm o problemă serioasă, să fie disponibili pentru a o discuta, aşa cum se obişnuieşte în Europa”, a afirmat Viktor Orban.

Viktor Orban dă vina pe Ucraina pentru invadarea sa de către Rusia

Ucrainenii nu se pot comporta ca şi cum lumea, Bratislava şi Budapesta ar dansa cum le cântă ei, poate că aşa a fost în timpul administraţiei democrate americane, dar acest lucru s-a terminat şi acum urmează o nouă epocă a păcii”, a adăugat premierul maghiar.

Am impresia că Kievul nu a realizat încă schimbarea radicală a raportului de forţe şi că ţările din Europa Centrală trebuie să fie luate în serios”, a continuat amenințarea lui Viktor Orban.

În ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la NATO, premierul ungar a declarat că aceasta nu se află pe ordinea de zi şi nu va fi niciodată, deoarece nu va exista niciodată un sprijin unanim în acest sens.

După cum a explicat, motivul războiului ruso-ucrainean este că ruşii au spus clar: sunt gata să împiedice aderarea Ucrainei la NATO chiar cu preţul războiului şi al agresiunii militare. Cel mai înalt oficial al Ungariei a dat astfel vina, din nou, pe Ucraina pentru invadarea sa de către Rusia.

Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna un război imediat, direct şi total împotriva Rusiei, a afirmat Viktor Orban.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Angajaţii din România nu pun accent pe educaţia financiară, cei cu venituri mari nu consideră economisirea o prioritate

Angajaţii din România nu pun accent pe educaţia financiară, având în vedere că cei cu venituri ridicate, de peste 10.000 de lei lunar, nu consideră economisirea o prioritate.

(P) Cum a apărut Dior: Povestea unui visător care a revoluționat moda

Să îți imaginezi o lume în care moda este doar funcțională, lipsită de emoție, e ca și cum ai privi un film alb-negru, când știi că există deja tehnicolor.

Peste 90% dintre români consumă în mod constant suplimente alimentare, însă acestea nu pot substitui o dietă sănătoasă

Peste 90% dintre români consumă în mod constant suplimente alimentare, însă acestea nu pot substitui o dietă sănătoasă, a declarat miercuri consilierul prezidenţial Diana Păun.

Viktor Orban, mai rău ca Putin în privința Ucrainei: ”O vor păţi. Până la urmă ne vor înfuria şi vom riposta”

Viktor Orban a lansat o amenințare fără precedent la adresa Ucrainei, despre care a spus că ”o va păți”. ”Ne vor înfuria și vom riposta”, a declarat premierul maghiar, cel mai puternic aliat al lui Vladimir Putin în inima Uniunii Europene.  

VIDEO. Proteste spontane ale angajaților Senatului, chiar în timp ce erau anunțate concedierile lor. Ilie Bolojan, huiduit

Mai mulți angajați ai Senatului României au declanșat, miercuri, un protest spontan, chiar în timp ce președintele acestei Camere anunța că vor fi aplicate restructurări de personal.

Cristian Popa, BNR: Ne aflăm într-o etapă critică. Creşterea datoriei publice trebuie gestionată cu prudenţă

România riscă să intre într-o perioadă de stagnare economică şi pierdere a competitivităţii consideră Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), într-un articol de opinie.

(P) Alte spitale nu îi dădeau șanse. Un profesor s-a recuperat după un AVC la Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia Iași

Se estimează că 1 persoană din 5 va face un accident vascular cerebral (AVC) de-a lungul vieții. Un AVC poate provoca o serie de efecte secundare, care pot influența negativ capacitățile fizice, cognitive și emoționale.

Zile libere în 2025. Când pică sărbătorile legale în anul 2025 și când e următoarea mini-vacanță pentru români

În anul 2025, angajații din România primesc 17 zile libere de la stat, iar 13 dintre acestea vor pica în timpul săptămânii.  

Un bărbat a smuls telefonul unei tinere, într-un tramvai din București, în timp ce ușile erau deschise în stație

Poliţiştii Capitalei au reţinut două persoane, pentru 24 de ore, şi vor propune arestarea preventivă a acestora, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

Un obiect interstelar misterios, de opt ori mai mare decât Jupiter, a provocat anomalii în sistemul nostru solar

Un corp ceresc de dimensiuni uriașe, care a străbătut sistemul nostru solar în urmă cu circa patru miliarde de ani, ar fi putut modifica permanent orbita a nu mai puțin de patru planete, susțin cercetători de la universitățile din Toronto și Arizona.

Good News

Only good and positive news.