Ar fi intrat prin efracție în curtea casei fostei sale iubite, dintr-un cartier rezidențial, ar fi împușcat un bărbat și o femeie, doi angajați ai familiei, apoi a incendiat locuința.
Potrivit polițiștilor brazilieni, suspectul este din Breaza, județul Prahova.
Autoritățile din Brazilia susțin că tânărul avea deja un ordin de protecție de la începutul anului, după ce fusese din nou agresiv cu iubita lui, în vârstă de 21 de ani.
De atunci, polițiștii erau deja pe urmele lui, însă nu au putut preveni atacul.
Tânărul a fost surprins de camerele de supraveghere când intra în curtea casei fostei iubite, iar potrivit presei locale acesta o căuta pe femeie. Pentru că nu a găsit-o acasă, a tras în cele două victime, soț şi soție. Bărbatul în vârstă de 28 de ani a murit, iar soția sa este în stare gravă.
Presa din Brazilia susține că tânărul a cunoscut-o pe fosta lui parteneră pe internet, iar din septembrie anul trecut au început o relație.
Când băiatul a devenit agresiv, tânăra a impus despărţirea, însă el a continuat să o urmărească și să o amenințe. Așa că familia fetei a mutat-o la o altă adresă, ca să o protejeze.
Acum, românul este dat în urmărire de către autoritățile braziliene. Pe autostrăzi și aeroporturi au fost instalate filtre pentru ca acesta să nu poată fugi din ţară.