Mai multe ţări le investighează aceste deplasări ca posibile acte de sabotaj, relatează agenţiile EFE şi Reuters.
"Garda de Coastă şi Forţele Armate Suedeze au putut determina cu ajutorul senzorilor mişcări ale navelor deasupra acestor puncte care corespund în timp şi spaţiu cu rupturile" cablurilor de fibră optică, a declarat ministrul suedez al protecţiei civile, Carl-Oskar Bohlin.
Acesta nu a oferit detalii despre navele la care a făcut referire, dar atât presa daneză, cât şi cea suedeză, au relatat că marina daneză a escortat un cargou chinez care plecase din portul rusesc Ust-Luga. Armata daneză a confirmat miercuri că monitorizează această navă, dar, de asemenea, fără să ofere alte detalii.
Potrivit datelor de trafic maritim din surse deschise, respectivul cargou, Yi Peng 3, a trecut prin punctele unde a fost consemnată secţionarea celor două cabluri în apele suedeze la orele estimative când s-au produs incidentele, la ora 8:00 GMT duminică şi la ora 2:00 GMT luni.
Între timp, marina suedeză a început investigaţiile în acele zone şi, potrivit oficialului suedez citat, va începe să examineze fundul mării "în viitorul foarte apropiat".
Cele două cabluri submarine secţionate legau Finlanda de Germania şi Suedia de Lituania, iar toate ţările afectate suspectează cu mai multă sau mai puţină precauţie că ar putea fi vorba despre un act de sabotaj. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a susţinut deja că ar putea fi un act de "război hibrid" al Rusiei.
Aceste incidente amintesc de un altul petrecut anul trecut tot în Marea Baltică, unde gazoductul Balticconnector şi un cablu rusesc de telecomunicaţii au fost avariate de ancora unei nave chineze.