"Şi vechea doctrină (nucleară) prevedea această umbrelă pentru aliaţii noştri. (...) Cât despre cea nouă, bineînţeles, vorbim în principal despre ţările OTSC, a declarat Serghei Şoigu (foto) la Astana, care găzduieşte joi un summit al ţărilor membre ale organizaţiei, Rusia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Armenia, deşi aceasta din urmă şi-a îngheţat participarea la alianţă, relatează agenția EFE.
El a adăugat că există o "adăugire separată" referitoare la Belarus, ţară care găzduieşte arme nucleare ruseşti de mai bine de un an.
În declaraţii către presă, Serghei Şoigu a insistat că noua doctrină nucleară rusă este "clară, de înţeles şi transparentă".
"Colegilor, în special cei occidentali, li se cere aşadar să o citească cu calm, cu atenţie", a mai declarat secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei.
Săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat noua doctrină nucleară, ce permite răspunsuri cu arme atomice la atacurile convenţionale, iar Duma de Stat (Camera Deputaţilor) a aprobat o creştere de aproape 25% a cheltuielilor destinate apărării pentru anul viitor, care vor reprezenta mai mult de 6 % din PIB.
Aceste măsuri au intervenit pe fondul noilor tensiuni dintre Rusia şi Occident cu privire la lansarea noii rachete balistice ruseşti Oreşnik, capabilă să transporte focoase nucleare, asupra unei fabrici militare ucrainene, într-un atac fără încărcături explozive.
Armenia şi-a îngheţat participarea la OTSC la începutul anului 2023, după ce a denunţat inacţiunea alianţei militare post-sovietice în faţa atacurilor Azerbaidjanului, potrivit Agerpres.
"Ne îngheţăm participarea la OTSC nu numai pentru că nu îşi îndeplineşte obligaţiile de a asigura securitatea Armeniei, ci şi pentru că OTSC creează ameninţări la adresa securităţii Armeniei, a existenţei sale viitoare, a suveranităţii şi a statului", a declarat în septembrie premierul armean Nikol Paşinian.