Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, creștinii respectă cu sfințenie o serie de tradiții de obiceiuri. De departe cel mai cunoscut obicei este pusul grâului la încolțit.
Odată cu apropierea zilei de Sfântul Andrei, românii se pregătesc să pună grâul la încolțit. În mod tradițional, fiecare membru al unei familii va avea propriul vas cu grâu și se va îngrijii de acesta.
Există mai multe variante pentru momentul în care poate fi pus grâul la încolți - fie în seara de 29 noiembrie, în ajunul sărbătorii Sf. Andrei, pe 30 noiembrie dimineața sau chiar în seara zilei în care este sărbătorit protectorul României.
În mod tradițional, grâul ar trebui pus la încolțit pe 30 noiembrie la miezul nopții, în momentul magic când se deschid porțile dintre lumi.
Tradiția grâului pus la încolțit are o semnificație atât religioasă, cât și simbolică, marcând începutul unui nou ciclu al naturii, chiar dacă iarna este aproape.
După ce grâul este plantat într-un recipient mic cu pământ sau pe vată umezită, el este udat zilnic și plasat într-un loc cald și luminos. Creșterea grâului este observată până la Anul Nou, iar în funcție de cât de frumos și viguros a crescut, se fac interpretări privind norocul și bunăstarea în anul ce vine.
Grâul se poate pune la încolțit în vată, pământ sau în burete. Indiferent de metoda aleasă, fiecare membru al familiei trebuie să aibă vasul lui propriu.
Grâu la încolțit cu vată - Se ia un recipient de plastic sau un vas în care se pune un strat de vată umedă peste care se așează boabele de grâu și la final se pune puțină apă.
Grâu la încolțit cu pământ - Dacă preferați varianta cu pământ, puteți folosi orice recipient dacă nu aveți ghiveci. Începeți prin a pune un strat de pământ, peste care așezați boabele de grâu și mai adăugați un strat subțire de pământ și puneți puțină apă.
Grâu la încolțit în burete - O variantă de a pune grâul la încolțit este în burete. Puteți folosi un burete de vase nou și să îndepărtați partea abrazivă. Bureții se pot tăia sub orice formă doriți, iar în zonele tăiate se pun boabele de grâu, după care se pune apă din abundență, până ce buretele este îmbibat bine. După, se ia buretele și se pune într-o caserolă, pentru a crea un mediu potrivit pentru încolțire.
Indiferent de varianta aleasă, fie cu vată, pământ sau burete, pentru a vă bucura de o cultură bogată trebuie să așezați recipientul într-un loc cu multă lumină, de obicei pe pervaz.
De asemenea, este foarte important de știut că, după ce grâul a încolțit, nu trebuie să se miște boabele, pentru că altfel există riscul ca germenii să se rupă.
Grâul este pus la încolțit de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, din motive care îmbină tradițiile populare, simbolismul agrar și credințele religioase. Această practică are mai multe semnificații.
În tradiția românească, grâul simbolizează belșugul casei și prosperitatea familiei. În plus, grâul reprezintă și speranța pentru un an viitor roditor. Creșterea grâului până la Anul Nou este interpretată ca un semn pentru cât de norocos și prosper va fi anul ce vine.
Conform tradiției populare, aspectul grâului încolțit oferă indicii despre viitor. Dacă grâul crește verde, bogat și viguros, se consideră că anul următor va aduce sănătate, bunăstare și recolte bune.
Sfântul Andrei, sărbătorit la final de noiembrie, marchează simbolic începutul unui nou ciclu agrar. Ritualul reflectă dorința de a rămâne conectați la natură și ritmul vieții. Această practică are rădăcini în obiceiuri precreștine, fiind un gest ritualic prin care oamenii încercau să atragă protecția divină asupra gospodăriei, a recoltelor și a familiei.
În noaptea de Revelion, fiecare persoană își verifică grâul pus la încolțit de Sfântul Andrei. În funcție de cât de des sau mare a crescut grâul, se zice că așa va fi următorul an. Dacă grâul este des și înalt, înseamnă că noul an vine cu mult noroc, belșug și împliniri. Păstrat până la Anul Nou, grâul încolțit devine un simbol al reînnoirii, al speranței și al norocului. El poate fi utilizat și ca element decorativ sau chiar ca ofrandă.
Tot grâul le aduce fetelor ursitul în vis. Potrivit tradiției, fetele care vor să viseze cu cine se vor mărita trebuie să pună la încolțit exact 41 de boabe de grâu.
În unele zone din țară, de îndată ce ies primele fire de grâu, fetele se îngrijesc să le pieptene, pentru a avea și ele un păr frumos și des.