Şeful Comitetului Militar al NATO cere şefilor de companii să se pregătească pentru un "scenariu de război"

Şeful Comitetului Militar al NATO cere şefilor de companii să se pregătească pentru un "scenariu de război"
📅 2024-11-25

În acelaşi timp, el a spus că aliaţii din cadrul NATO vor trebui să aloce circa 3% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru cheltuielile militare pentru a pune în aplicare noile planuri de apărare ale Alianţei Nord-Atlantice, întrucât costurile vor depăşi obiectivul actual de 2%, informează Reuters.

"Procentul total necesar pentru ca noile planuri să fie puse în aplicare este mult mai aproape de 3% din PIB decât de 2%", a declarat la Bruxelles amiralul Bauer. "Mă aştept ca, sub noua administraţie (Donald) Trump (în SUA), să existe o discuţie mult mai intensă despre cât de mult trebuie să aloce Europa şi Canada, iar aceasta este o discuţie sănătoasă şi validă", a adăugat el.

Exprimându-se în cadrul unui eveniment al think tankului European Policy Centre, amiralul Bauer a declarat că descurajarea merge mult dincolo de capacitatea militară, dat fiind faptul că toate instrumentele disponibile pot fi şi vor fi utilizate în război. "Dacă putem asigura ca toate serviciile şi bunurile esenţiale să poată fi livrate indiferent de situaţie, atunci aceasta va deveni un element-cheie al descurajării noastre", a subliniat responsabilul NATO.

Referitor la şantajul practicat de Rusia, Bauer a spus: "Vedem aceasta cu numărul în creştere al actelor de sabotaj, iar Europa a văzut aceasta în domeniul aprovizionării cu resurse energetice".

"Am crezut că avem un acord cu Gazprom, dar de fapt am avut o înţelegere cu dl. Putin (preşedintele Rusiei, Vladimir Putin - n.r.). Şi acelaşi lucru este valabil şi pentru infrastructura şi bunurile deţinute de China. De fapt, avem o înţelegere cu (preşedintele chinez) Xi (Jinping)", a adăugat înaltul oficial NATO.

Bauer a subliniat dependenţa Occidentului de livrările din China, cu 60% din toate materialele de pământuri rare produse acolo şi unde sunt procesate 90% dintre acestea. El a afirmat că ingredientele chimice pentru sedative, antibiotice, antiinflamatoare şi medicamentele pentru scăderea tensiunii arteriale provin, de asemenea, din China.

"Suntem naivi dacă credem că Partidul Comunist nu va folosi niciodată această putere. Liderii din domeniul afacerilor în Europa şi America trebuie să realizeze că deciziile comerciale pe care le iau au consecinţe strategice pentru securitatea naţiunii lor", a subliniat Bauer.

"Companiile trebuie să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi de distribuţie. Pentru că, în timp ce armata poate câştiga bătălii, economiile sunt cele care câştigă războaie", a mai subliniat el.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”

Candidatul USR la președinția României, Elena Lasconi, este de părere că rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale arată că ”instituțiile statului nu și-au făcut treaba”.

Un turc a omorât 7 persoane, între care 6 membri ai familiei sale, apoi s-a sinucis. Una dintre victime, fiul său de 10 ani

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Turcia a împuşcat mortal şapte persoane duminică la Istanbul, între care cei doi părinţi ai săi, soţia şi fiul său de 10 ani, iar apoi s-a sinucis, au informat luni autorităţile, relatează AFP.

(P) Ce cadouri de Moș Nicolae sunt în topul preferințelor în acest an. Cum să-i surprinzi pe cei dragi

Apropierea lunii decembrie înseamnă, inevitabil, sărbători de iarnă, miros de scorțișoară și zâmbete surprinse sub brad.

Şeful Comitetului Militar al NATO cere şefilor de companii să se pregătească pentru un "scenariu de război"

Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război.

Cât va costa carnea de porc de sărbători. Românii trebuie să se pregătească

Carnea de porc va avea ”prețuri normale” de sărbători, a declarat reprezentanta Asociației Române a Cărnii, potrivit căreia ”nu se anticipează creșteri semnificative” ale acestora. Există, în schimb, o problemă cu aprovizionarea.

The Times: Trump plănuiește să concedieze toate persoanele transgender din armata SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, după preluarea mandatului, urmează să emită un decret care va duce la demiterea tuturor persoanelor transgender din forțele armate ale SUA, transmite The Times, citând surse din Pentagon.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pe regiuni

Vremea va continua să fie oscilantă în următoarele două săptămâni (25 noiembrie - 8 decembrie), cu perioade în care maximele vor fi de 10 - 11 grade, dar şi cu intervale în care valorile termice vor coborî spre 3 - 4 grade.

Doi copii au fost răniți după ce o bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste ei, la Târgu Mureş

O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor.

(P) Colecția Vetements de primăvară 2025 Ready-to-Wear la Săptămâna Modei de la Paris

Săptămâna Modei de la Paris nu dezamăgește niciodată.

Cum va opri, de fapt, Trump războiul în 24 de ore. Daily Expres: Va da Ucrainei arma nucleară, dar nu o va primi în NATO

Președintele american Donald Trump va da pur și simplu Ucrainei arma nucleară pentru a pune astfel capăt războiului cu Rusia, care va opri invazia în aceste noi condiții de putere ale Kievului. În schimb, Ucraina nu va fi primită niciodată în NATO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.