Şeful AIEA a plecat la Kiev pentru o inspecţie „esenţială” în ceea ce priveşte securitatea nucleară

Şeful AIEA a plecat la Kiev pentru o inspecţie „esenţială” în ceea ce priveşte securitatea nucleară
📅 2025-02-04

„La a 11-a vizită în Ucraina de la începutul războiului”, a scris Grossi pe X. „Mă îndrept spre substaţia Kiivska, esenţială pentru siguranţa energiei nucleare a Ucrainei, pentru a evalua daunele şi a ajuta la prevenirea unui accident nuclear”, a precizat şeful AIEA.

Săptămâna trecută, AIEA a declarat că Grossi va vizita Kievul pentru întâlniri „la nivel înalt”, pentru a asigura siguranţa nucleară în războiul pe care Rusia l-a început în februarie 2022.

În septembrie, Ucraina şi AIEA au convenit ca experţii agenţiei să monitorizeze situaţia la substaţiile ucrainene-cheie, în plus faţă de monitorizarea centralelor nucleare.

Mai mult de jumătate din energia electrică consumată în Ucraina este generată de trei centrale nucleare, însă atacurile cu rachete şi drone ruseşti asupra substaţiilor ameninţă funcţionarea stabilă a centralelor nucleare, potrivit biroului inspectorului nuclear al Ucrainei.

Substaţia Kiivska permite transferul de capacitate excedentară din vestul Ucrainei către regiunile centrale datorită liniei de transport Rîvne-Kiev, lungă de sute de kilometri, ajutând la alimentarea cu energie electrică a capitalei şi a regiunii înconjurătoare. „O reţea tot mai fragilă reprezintă un risc tot mai mare pentru toate centralele nucleare”, a declarat Grossi în postarea sa de pe X.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Hrișcă - ce este, cum se folosește, beneficii și proprietăți. Rețete cu hrișcă ușor de preparat

Hrișca este considerată de mulți un superaliment datorită valorii sale nutriționale ridicate.

Orașul din România care vrea să testeze legumele și fructele vândute în piețe. „Trebuie să ştim ce mâncăm”

Legumele şi fructele care sunt vândute în pieţele din Buzău ar putea fi testate în ceea ce priveşte conţinutul de pesticide sau alte substanţe nocive, conform unui proiect de hotărâre în acest sens lansat de Primăria Buzău în dezbatere publică.

Şeful AIEA a plecat la Kiev pentru o inspecţie „esenţială” în ceea ce priveşte securitatea nucleară

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat luni seara că a plecat spre Kiev ca să inspecteze o substaţie-cheie, care este esenţială pentru siguranţa energiei nucleare din Ucraina, relatează Reuters.

Războiul comercial a început oficial între principalele două economii. China reacţionează direct la tarifele lui Trump

Autorităţile chineze au anunţat marţi că vor impune tarife vamale de 15% la importurile de cărbune şi gaze naturale lichefiate din SUA, ca răspuns la noile tarife impuse de SUA la produsele chineze.

iLikeIT. Dispozitivele medicale ale viitorului: Termometru inteligent care detectează otita și ochelari cu subtitrări

  Iulia Ionescu ne vorbește despre dispozitivele medicale ale viitorului.

Insuficiența renală produsă de grăsime este o problemă tot mai întâlnită. Analizele pe care trebuie să le facem constant

Au crescut grăsimile din sânge, a crescut glicemia. Printr-o banală analiză constatăm și un fenomen mai grav, prezența proteinelor în urină. Vorbim despre insuficiență renală produsă de grăsime.

Florinel Coman, culisele plecării bruște din Qatar: arabii au aflat ce s-a întâmplat de Al-Gharafa a renunțat la el

Simona Halep va evolua, marţi, în primul tur la simplu, la Transylvania Open, LIVE pe Pro Arena și VOYO

Simona Halep, locul 870 WTA şi beneficiara unui wild card, va evolua, marţi, cu italianca Lucia Bronzetti, locul 72 mondial, în primul tur la Transylvania Open, turneul de categorie 250WTA, cu premii de 275.094 de dolari.

Cum se joacă la LOTO 6/49 și care sunt cele mai frecvent extrase numere

LOTO 6/49 este un joc de tip LOTO, în care numerele dintre care participanții își aleg pe cele pe care le joacă sunt cuprinse între 1 și 49, o variantă simplă având 6 numere.

Conflict la cel mai înalt nivel în Republica Moldova. Şefa Procuraturii Anticorupţie nu mai este agreată de conducerea țării

Şefa Procuraturii Anticorupţie din Republica Moldova a intrat în conflict cu conducerea politică a ţării, care pare să se fi decis să o înlăture din funcţie, chiar dacă pentru aceasta ar putea recurge la desfiinţarea întregii agenţii conduse de ea.

Good News

Only good and positive news.