Compania naţională din Turkmenistan, Turkmenistan Airlines, a anunţat sâmbătă că ”zborurile regulate Aşgabat-Moscova-Aşgabat sunt anulate de la 30/12/2024 la 31/01/2025”, fără să dea explicaţii, scrie AFP.
Flydubai anunţă, la rândul său, că-şi anulează anularea zborurilor de la Dubai către oraşele din sudul Rusiei Minerlanîe Vodî şi Soci prevăzute în perioada 27 decembrie - 3 ianuarie.
Compania kazahă Qazaq Air şi-a suspendat - până la sfârşitul lui ianuarie - zborurile către Ekaterinburg în Ural.
Ele urmează exemplul companiei israeliene El Al, care a anunţat joi că își suspendă zborurile către Rusia - timp de o săptămână - din cauza situaţiei ”din spaţiul aerian rus”.
Miercuri, de Crăciun, un avion de tip Embraer 190 aparţinând companiei aeriene Azerbaijan Airlines s-a prăbuşit în apropiere de Aktau, în vestul Kazahstanului, pe malul de est al Mării Caspice, în timp ce aeronava efectua un zbor de la Baku la Groznîi, situat pe malul opus, conform News.ro.
În total 38 dintre cele 67 de persoane care se aflau la bord au murit, după ce a avionul s-a prăbuşit şi a luat foc.
Mai mulţi experţi din Occident arată cu degetul de mai multe zile ipoteze unei prăbuşiri cauzate de un tir de rachetă antiaeriană rusească.
Vineri, Washingtonul a anunţat, fără alte precizări, că dispune de elemente care sugerează un astfel de tir.
”Am văzut indicii preliminare care sugerează posibilitatea ca acest avion să fi fost doborât de un sistem rus de apărare antiaeriană”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Securității Naţionale americane (NSC) de la Casa Albă, John Kirby.
Kremlinul a refuzat să facă orice comentariu, subliniind că aşteaptă rezultatul anchetei pe care o desfăşoară autorităţile din Azerbaidjan şi Kazahstan.
Acestea s-au abţinut însă să dea vina pe armata rusă.
Autorităţile ruse au evocat atât un atac ucrainean cu dronă la Groznîi, capitala Ceceniei, în ziua catastrofei, cât şi o ceaţă densă.
Compania azeră Azerbaïdjan Airlines a anunţat că, potrivit primelor elemente ale anchetei, prăbuşirea a fost cauzată de ”o interferență externă fizică şi tehnică”.
Un deputat azer, Rasim Musabekov, a confirmat că pista unui ”atac al apărării antiaeriene ruse” este examinată şi că imagini în care fuzelajul apare găurit sugerează un astfel de tir.