"În prezent este în curs de desfăşurare o anchetă; fiecare incident aviatic trebuie investigat de autorităţile aviatice specializate," a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, agenţiei de ştiri ruse TASS.
"Ar fi greşit să facem ipoteze înainte să fie disponibile concluziile investigaţiei", a estimat Peskov.
Rămâne neclară cauza prăbuşirii miercuri a unui avion aparţinând Azerbaidjan Airlines, căreia i-au supravieţuit 29 de persoane, multe dintre ele rănite grav. S-au vehiculat mai multe teorii, inclusiv posibilitatea ca aeronava să fi fost doborâtă de o rachetă antiaeriană, speculaţie bazată pe daunele mai puţin obişnuite observate pe fuselajul avionului.
Aeronava comercială Embraer 190, se afla în zbor pe ruta Baku - Groznîi, capitala republicii ruse Cecenia, cu 67 de persoane la bord, inclusiv cei cinci membri ai echipajului. Din motive încă necunoscute, avionul a virat spre Marea Caspică înainte de a se prăbuşi lângă Aktau, în Kazahstan, cu puţin timp înainte de apropierea de aterizare.