Iranul anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear

Iranul anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
📅 2024-11-24

Parisul, Berlinul şi Londra, asociate Washingtonului, sunt la originea unui text critic asupra programului nuclear al Teheranului, text prezentat în timpul unei reuniuni la Viena, la sediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Textul a fost aprobat joi de 19 dintre cele 35 de state membre ale Consiliului de guvernatori al AIEA, provocând furia Iranului, care a anunţat ca represalii punerea în funcţiune a unor "noi centrifuge avansate" pentru programul său nuclear.

În afară de acest dosar, Iranul va discuta cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra situaţiei regionale şi internaţionale, inclusiv problemele Palestinei şi Libanului", a anunţat duminică într-un comunicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene Esamil Baghai.

Locul exact al acestor discuţii nu a fost precizat.

Iranul este un ferm susţinător al Hezbollahului în Liban şi al Hamasului în Gaza, două mişcări islamiste aflate în război împotriva Israelului, inamic ferm al Teheranului după proclamarea Republicii Islamice în 1979.

Teheranul îşi apără dreptul la energia nucleară în scopuri civile şi neagă că doreşte să se doteze cu o bombă atomică, după cum suspectează ţările occidentale.

În 2015, Iranul încheiase la Viena un acord cu Franţa, Germania, Regatul Unit, China, Rusia şi SUA, pentru a încadra programul său nuclear. Textul prevedea în contrapartidă o relaxare a sancţiunilor internaţionale contra Teheranului.

Însă în 2018, Donald Trump, pe atunci preşedinte al SUA, a retras ţara sa în mod unilateral din acord - căruia Teheranul se conforma, potrivit AIEA - şi a restabilit sancţiuni aspre la adresa Iranului.

Drept represalii, Teheranul şi-a sporit considerabil rezervele de materii îmbogăţite şi a majorat pragul la 60%, mai aproape de cele 90% necesare pentru a fabrica o armă atomică, în virtutea definiţiei AIEA.

Acordul asupra programului nuclear iranian - deja gol de conţinut şi pe care negocieri au eşuat să-l resusciteze, el urmând să expire în octombrie 2025 - plafona acest prag la 3,67%.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Iranul anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear

Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care au co-semnat un text ce condamnă presupusa lipsă de cooperare a Teheranului asupra în acest dosar, informează duminică AFP.

O nouă țară trimite soldați în Rusia pentru războiul din Ucraina. Lista statelor de unde Putin racolează ”carne de tun”

Rusia a recrutat sute de mercenari din Yemen pentru a lupta în războiul său împotriva Ucrainei, informează Financial Times, potrivit The Kyiv Independent.  

Reuters: Donald Trump Jr. îşi ajută tatăl să aleagă cel mai controversat cabinet al timpurilor moderne

Donald Trump Jr. a devenit cel mai influent membru al familiei Trump în perioada de tranziţie, în timp ce preşedintele ales construieşte cel mai controversat cabinet din istoria modernă a SUA, relatează Reuters.

Marea temere a Rusiei în privința războiului din Ucraina. Un mare obstacol a apărut în calea lui Putin și a soldaților lui

Guvernul de la Moscova este îngrijorat de costurile economice continue ale războiului din Ucraina și încearcă să își forțeze armata să respecte mai bine disciplina.

Lacul Zănoaga - cel mai adânc lac glaciar din România. Cum ajungi la el și ce trasee să faci în Munții Retezat

Lacul Zănoaga este cel mai adânc lac glaciar din România, având o adâncime de 29 de metri.

Românii ar putea intra în Bulgaria fără buletin încă de la 1 ianuarie. La granița cu Ungaria, încă șase luni de controale

Românii vor putea intra fără buletin în Bulgaria imediat după aderarea la Schengen terestru, chiar dacă controalele de frontieră vor continua timp de cel puțin șase luni.

Zelenski avertizează: Ucraina are nevoie de o apărare aeriană mai bună. Rusia îşi continuă eforturile de a ne ucide poporul

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, pe canalul Telegram, că Ucraina trebuie să îşi consolideze apărarea aeriană pentru a proteja populaţia, relatează Reuters.

Supă minestrone – rețeta italiană de supă de legume cu paste sau orez. Cum să o prepari, pas cu pas

Supa minestrone este un preparat tradițional italian care a devenit celebru datorită aromei sale bogate și versatilității.  

Ce spun studenții români care învață la universități din afara țării. ”Cred că schimbarea ar trebui să vină de la noi”

Și tinerii români care nu se află acum în țară sunt aşteptaţi la urne. Aproape 40 de mii de studenţi merg la vot în străinătate.

Un bărbat din Argeş a murit în faţa unei secţii de votare. A fost deschis dosar penal

Un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit, duminică, în faţa unei secţii de votare din comuna Cicăneşti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.