Criza se agravează în Rusia. Recrutările în masă încep să provoace efecte în toate domeniile vieții din țară

Criza se agravează în Rusia. Recrutările în masă încep să provoace efecte în toate domeniile vieții din țară
📅 2024-11-28

"Autobuzul numărul şapte nu a circulat în această dimineaţă. Dispecerul ne-a spus că nu circulă pentru că nu există niciun şofer disponibil care să plece în cursă", a scris Olga Slatina pe social media din oraşul Kamensk-Uralsky, în regiunea Sverdlovsk, din Munţii Urali a Rusiei.

Programele ample de recrutare derulate de forţele armate şi companiile din industria de apărare au atras muncitori de la firmele civile, iar dacă la aceasta se adaugă şi efectele emigrării, rata şomajului în Rusia a atins un minim istoric de 2,3%, arată datele publicate miercuri de Oficiul federal de statistică (Rosstat).

Majorarea explozivă a cheltuielilor cu apărarea a ajutat Rusia să sfideze estimările preliminare referitoare la un colaps al economiei în 2022, an în care a fost înregistrată doar o modestă contracţie. Economia rusească a revenit pe creştere în 2023 dar lipsa mâinii de lucru, dobânda de referinţă stabilită la 21% şi inflaţia ridicată încep să scoată la lumină unele efecte nedorite.

În Sverdlovsk, unde îşi au sediul multe fabrici de armament, erau 54.912 de locuri de muncă vacante la începutul lunii octombrie şi doar 8.762 de persoane fără un loc de muncă, potrivit Agenţiei regionale de ocupare a forţei de muncă.

În districtul central, unde locuiesc aproximativ 40 de milioane de persoane din zona de vest a Rusiei, sunt nouă locuri de muncă vacante pentru fiecare persoană care nu este ocupată, a declarat marţi trimisul special al preşedintelui pentru acea zonă, Igor Shchegolev.

Firma rusească de recrutare Superjob estimează că numărul locurilor de muncă vacante în întreaga Rusie a crescut de 1,7 ori în ultimii doi ani iar în sectorul industrial de 2,5 ori, în timp ce Banca Centrală a Rusiei estimează că 73% din companiile din Rusia au un deficit de personal.

"Foamea de personal a devenit un fenomen universal, afectând aproape toate părţile economiei", spune Rostislav Kapelyushnikov, director adjunct al centrului de analize pe piaţa muncă la Academia de Ştiinţe Economice din Moscova (HSE).

Reuters a discutat cu o duzină de companii, lucrători, companii de recrutate şi economişti despre situaţia din diferite sectoare economice. Peste tot există o criză de personal şi există slabe şanse pentru găsirea de noi angajaţi.

De mai mulţi ani, există în Rusia o problemă cu forţa de muncă însă lansarea "operaţiunii militare speciale" a făcut ca zeci de mii de potenţiali lucrători să ajungă în armată şi mulţi ani au emigrat. În acelaşi timp, sectorul apărării a început să facă angajări pe bandă rulantă.

O persoană care lucrează într-o companie civilă spune că mulţi oameni şi-au găsit de lucru în asamblarea dronelor în zona economică specială Alabuga din regiunea Tatarstan. "Salariile acolo sunt de câteva ori mai mari. Un prieten care a lucrat acolo spune că nici măcar nu putea cheltui banii pentru că lucra tot timpul", a precizat această persoană.

Natalia Zubarevich, profesor la Universitatea de Stat din Moscova, spune că este greu pentru companiile civile să concureze cu cele din sectorul apărării. "Nu există niciun fel de restricţii pentru companiile din industria de apărare, ele au primit o finanţare frenetică, astfel încât pot majora salariile şi pot recruta angajaţii altor firme", spune Zubarevich.

În regiunea Sverdlovsk, cei care semnează pentru a lupta în Ucraina primesc un bonus la semnare de 2,1 milioane ruble (18.560 de dolari), de aproape 25 de ori mai mare decât salariul mediu lunar din Rusia.

Potrivit unui reprezentant al unei agenţii locale de recrutare, clienţii săi au pierdut lucrători pentru că s-au dus pe front. "Îmi spun: odată aveam 100 de angajaţi, dar acum nu mai sunt bărbaţi".

Criza de personal este una acută în sectoarele manufacturier, logistică şi IT, susţin firmele de recrutate, dar se resimte cel mai sever în construcţii, ceea ce duce la creşterea preţurilor şi întârzieri la livrare şi diminuarea calităţii, spune Lydia Kataskina, director de resurse umane la Glavstroy.

Sergei Pakhomov, director la dezvoltatorul imobiliar Golos Group, spune că firma trebuie să decidă dacă va mai demara noi proiecte. "Nu pentru că nu sunt bani ci pentru că nu sunt suficienţi oameni care să vină să lucreze pe şantier", a declarat Pakhomov, care se aşteaptă ca problema să se agraveze în următorii cinci ani.

În paralel, aproximativ 200.000 de persoane, sau 3,3% din totalul lucrătorilor din agricultură, au părăsit acest sector în 2023, a estimat ministrul rus al Agriculturii, Oksana Lut.

Există probleme de personal şi în Ministerul de Interne, a dezvăluit recent preşedinta Consiliului Federaţiei Rusiei, Valentina Matvienko. Numărul de posturi neocupate din acest Minister s-a dublat în ultimii doi ani, ajungând la 173.800, sau 18,8% din efectivele totale. "Despre ce gen de lege şi ordine putem vorbi, inclusiv în domenii precum migraţia, traficul de droguri şi altele?", s-a întrebat Matvienko.

Ministrul rus al Economiei, Maxim Reshetnikov, a făcut recent un apel către regiuni să recruteze tineri, pensionari şi persoane cu dizabilităţi, precum şi să elimine restricţiile cu privire la orele suplimentare.

Economiştii şi firmele de recrutate se aşteaptă ca problemele cu mâna de lucru în Rusia să se agraveze, un factor care ar putea contribui la încetinirea economiei. Ministerul rus al Economiei se aşteaptă ca ritmul de creştere a PIB-ului să încetinească de la un nivel de 3,9% prognozat pentru acest an, până la 2,5% anul următor.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

„Ucraina nu mobilizează şi nu antrenează suficienţi soldaţi pentru a înlocui pierderile”. Apelul Washingtonului către Kiev

Administraţia preşedintelui Joe Biden a cerut, miercuri, Ucrainei să reducă vârsta minimă pentru mobilizarea militară de la 25 la 18 ani, pentru a compensa deficitul de soldaţi în faţa avansului forţelor ruse pe teren, informează AFP.  

Selly a vorbit despre alegeri și i-a încurajat pe tineri să meargă la vot. „Votează dacă această țară merge sau nu la război”

Selly le-a transmis fanilor că votul este esențial pentru o democrație sănătoasă, printr-un clip video postat pe rețelele sociale.

Criza se agravează în Rusia. Recrutările în masă încep să provoace efecte în toate domeniile vieții din țară

Un număr din ce în ce mai mare de locuri de muncă vacante afectează toate domeniile vieţii în Rusia după ce Moscova a decis să trimită trupe în Ucraina susţin companiile, lucrătorii agenţiile de recrutare şi oficialii consultaţi de Reuters.

35 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Care a fost, de fapt, cauza decesului părintelui supranumit Sfântul Ardealului

Arsenie Boca, părintele supranumit "Sfântul Ardealului", a trecut la cele veșnice în urmă cu 35 de ani.

Război în Ucraina. Alertă aeriană naţională din cauza ameninţării cu rachete ruseşti

O ameninţare cu rachete ruseşti a fost detectată de forţele aeriene ucrainene joi, la primele ore ale dimineţii. Rachetele vizează în special regiunile Odesa, Herson şi Nykolaiv.

Mark Zuckerberg, invitat la cină de Donald Trump la Mar-a-Lago

Mark Zuckerberg s-a întâlnit miercuri cu Donald Trump pentru cină la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida.  

Reacția TikTok, după acuzațiile privind conturile false: ”Nu am găsit dovezi ale unei Operațiuni de Influență Secretă”

TikTok răspunde acuzațiilor despre conturile false care ar fi influențat alegerile prezidențiale în care Călin Georgescu a ieșit pe primul loc în primul tur, afirmând că nu au găsit dovezi concludente. 

După România, TikTok este acuzată de dezinformare și în alegerile din Irlanda. Aberațiile incredibile pe care le-a permis

TikTok este acuzată de dezinformare și în alegerile din Irlanda, concomitent cu plângerile oficiale venite din România cu privire la manipularea scrutinului prezidențial. Compania chineză cu sediul la Dublin a recunoscut acuzațiile irlandezilor.  

Anorexia, o boală foarte periculoasă în rândul tinerilor. Cum se poate trata. „Au o fobie de grăsimi, de zahăr”

Știu câte calorii are orice aliment. Fac sport până la epuizare după ce mănânc puțin. Acest comportament arată anorexia. Este o boală care are nevoie urgent de tratament psihologic și psihiatric.

Lasconi: Dacă CCR decide anularea primului tur vom avea proteste în toată țara și nu vom mai fi pentru mult timp în UE

Candidatul USR la Preşedinţie Elena Lasconi a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi o încălcare gravă a democraţiei.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.