Comisia Europeană investighează retailerul Shein pentru că ar fi încălcat normele UE de protecţie a consumatorilor

Comisia Europeană investighează retailerul Shein pentru că ar fi încălcat normele UE de protecţie a consumatorilor
📅 2025-02-05

Există motive rezonabile privind încălcarea reglementărilor UE în privinţa condiţiilor contractuale incorecte, a referirilor legate de preţ şi a practicilor comerciale neloiale, le-a spus jurnaliştilor un oficial UE.

Investigaţia va fi realizată de autorităţile naţionale protecţie a consumatorilor din blocul comunitar, sub supervizarea Comisiei. Oficialii Shein au fost informaţi în legătură cu ancheta, a precizat Executivul comunitar.

Încă din iunie 2024 Comisa Europeană a cerut Shein informaţii detaliate privind abordarea sa legată de combaterea produselor ilegale, a manipulării consumatorilor şi a trasabilităţii produselor.

Şi retailerul online chinez Temu este investigat pentru campanii false de reduceri, recenzii false, lipsa de informare sau informarea greşită privind drepturile legale ale consumatorilor.

Comisia Europenă a anunţat miercuri că ar dori să introducă o taxă de manipulare nediscriminatorie, pentru articolele de comerţ electronic importate în UE direct către consumatori, pentru a putea finanţa costurile cu controalele vamale extinse împotriva produselor ilegale.

Potrivit Executivului comunitar, vămile sunt inundate de milioane de mici colete importate în fiecare zi de Europa, provenind în special din China. O parte din aceste colete nu respectă normele europene sau reprezintă un pericol pentru consumatori. Sumele colectate de pe urma taxei de manipulare ar urma să permită acoperirea costurilor în creştere cu "supravegherea conformităţii a miliarde de astfel de transporturi cu normele UE", a informat Comisia într-un comunicat.

Anul trecut, aproximativ 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare mică, adică bunuri cu o valoare care nu depăşeşte 150 euro, au intrat pe piaţa UE, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi. Această cifră este de două ori mai mare decât în 2023 şi de trei ori mai mare decât în 2022, iar multe dintre aceste bunuri s-au dovedit a fi neconforme cu legislaţia europeană. Această creştere exponenţială ridică numeroase semne de întrebare. În principal, din ce în ce mai multe produse dăunătoare intră în UE.

Mai mult, vânzătorii europeni, care respectă standardele ridicate în materie de produse, riscă să fie afectaţi de practicile neloiale şi de vânzarea de bunuri contrafăcute prin intermediul pieţelor online. În cele din urmă, numărul mare de colete expediate şi transportate are o amprentă ecologică şi climatică negativă. 

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Ilie Bolojan propune modificarea legii insolvenței: „A devenit un sport, trebuie să o schimbăm”

Legea insolvenței trebuie corectată, pentru a combate obiceiul unor firme de a folosi această procedură pentru a evita plata datoriilor către stat și furnizori.

Nicuşor Dan: „Parlamentarii din coaliţia de guvernare ignoră complet dorinţele clare ale cetăţenilor Capitalei”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, scrie miercuri că parlamentarii din coaliţia de guvernare au respins azi-noapte amendamentele pentru o împărţire echitabilă a bugetului Bucureştiului, ignorând complet dorinţele clare ale cetăţenilor Capitalei.

Comisia Europeană investighează retailerul Shein pentru că ar fi încălcat normele UE de protecţie a consumatorilor

Comisa Europeană a anunţat miercuri că va investiga retailerul online Shein din China pentru presupusa încălcare a normelor UE de protecţie a consumatorilor, transmite DPA.

Germania şi Franţa critică declaraţiile lui Donald Trump care doreşte strămutarea palestinienilor din Gaza

Fâşia Gaza aparţine palestinienilor şi expulzarea lor ar fi inacceptabilă şi contrară dreptului internaţional, a declarat miercuri şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock.

Preţul aurului a atins un nou maxim istoric, de 440,2758 lei/gram. Leul s-a apreciat faţă de principalele valute

Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 4,4194 lei (1,01%), ajungând la o cotaţie de 440,2758 lei, de la 435,8564 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.

Schimb de replici la dezbaterea privind reducerea posturilor la Cameră. Simion: Cele mai potrivite sunt amantele voastre

Dezbaterile la proiectul de Hotărâre privind reducerea numărului de posturi alocate compartimentelor din serviciile Camerei Deputaţilor au constituit un prilej de schimb de replici între parlamentari.

Reacția Kremlinului după declaraţiile lui Volodimir Zelenski privind negocierile cu Putin. „Nu sunt decât cuvinte goale"

Kremlinul a calificat miercuri drept "cuvinte goale" declaraţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care în ajun se declarase pregătit de negocieri directe cu o Vladimir Putin şi cu alţi lideri pentru a pune capăt războiului.

Locuitorii din nordul oraşului Sydney au fost sfătuiţi să fiarbă apa de la robinet după depistarea bacteriei E. coli

Locuitorii din Central Coast din Australia, situată în nordul oraşului Sydney, au fost sfătuiţi să fiarbă apa de la robinet înainte de a o consuma, după ce testele au detectat prezenţa unei bacterii în reţeaua locală de aprovizionare cu apă potabilă.

Alocațiile pentru copii în 2025: Cât sunt alocațiile, ce acte sunt necesare și când intră banii

Alocațiile pentru copii rămân un subiect de interes major pentru părinți și tutori, având în vedere impactul direct asupra bugetului familial și sprijinul oferit pentru creșterea și educația celor mici.

Decizia luată de tatăl lui Elon Musk după amenințările lui Donald Trump. „Mi s-a cerut să aranjez rapid o conversație”

Președintele Africii de Sud trebuia să-l sune pe Elon Musk luni seară. Miliardarul îi acuzase public guvernul post-apartheid de rasism anti-alb, iar Donald Trump a declarat că va reduce fondurile trimise țării cu peste 400 de milioane de dolari.

Good News

Only good and positive news.