Liderul AUR, George Simion, a afirmat că "cele mai potrivite de a fi eliminate din sectorul public sunt amantele" parlamentarilor.
"Înţeleg graba cu care vreţi să treceţi acest proiect. Dar în momentul în care avem un partid, al doilea partid al ţării, care are mai puţini angajaţi decât un partid care a luat 13%, în momentul în care ni se spune: "Nu puteţi să aveţi doi şefi de servicii, doi directori sau şefi de serviciu" - şi la grupul PNL există lucrul ăsta - în momentul în care se ţin organigramele ascunse de ochii publicului, am vrea puţin transparenţă în acest act absolut necesar de reducere a posturilor în administraţia locală şi centrală. Şi cele mai potrivite pentru a fi eliminate din sectorul public sunt amantele voastre", a afirmat Simion, care a fost aplaudat din sală.
Preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu, a intervenit: "Este oarecum discriminatoriu faţă de doamne".
Venit la microfon, deputatul SOS Dumitru Coarnă a afirmat că această iniţiativă "încalcă flagrant legea", fiind vorba despre soarta unor oameni care au dat concurs.
"Ca să intrăm în instituţia reorganizării, trebuia să urmăm nişte paşi - Legea 7, Codul administrativ şi Codul muncii. Dumneavoastră nu aţi efectuat niciun fel de audit. M-am uitat pe buget, nu prea se vede de acolo cum că ar fi, ştiu eu, funcţii care ar pleca din sistem. Ştiu că, politic vorbind, nu de la Cameră a plecat discuţia asta, a plecat de la Senat şi, ca să fiu corect, la Cameră cât de cât lucrurile sunt într-o altă logică decât la Senat, dar totuşi, când vorbim de reorganizare, vorbim de soarta unor oameni. Vorbim de oameni care sunt în nişte funcţii pe care le-au ocupat prin concurs sau nu. Ca să intrăm în instituţia reorganizării, trebuia să aveţi un audit pe organigramă, să aveţi un acord cu sindicatele din Camera Deputaţilor şi să parcurgeţi acele etape pe care pe toţi ne obligă legea să le parcurgem", a declarat Coarnă.
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a calificat proiectul ca fiind o butaforie, "o şmecherie electorală".
"Uitându-mă la ultimii 35 de ani în care vechile partide au înţesat administraţia publică de pile şi relaţii de la partid, n-am niciun motiv să cred că de acum v-a găsit grija faţă de bugetul statului şi faţă de eficientizare şi veţi face acest lucru. E doar o butaforie, o şmecherie electorală înainte de alegeri, să ziceţi voi, PSD şi PNL, că vai ce grijă avem, iată de unde începem, începem să eficientizăm lucrul şi salarizarea şi cine, unde, cum munceşte, după ce 35 de ani aţi înţesat aparatul bugetar. Acum un an şi vreo 3 - 4 luni, în toamna lui 2023, venea Ciolacu, premierul Nordis, aici în Parlament şi îşi asuma responsabilitatea pentru o reducere a cheltuielilor bugetare. Spunea acolo: "Gata, nu mai angajăm, decât cu memorandum". Şi-a reuşit apoi, ca să vedeţi cât poate să mintă omul ăsta, în acest an şi câteva luni, până la finalul lui 2024, să ajungă la un record de angajaţi în sistemul bugetar - 1.300.000 de oameni, a angajat din momentul ăla 47.000 de oameni într-un an şi ceva în anul electoral ca să-şi asigure victoria şi tot a luat bătaie", a afirmat Moşteanu.
Liderul deputaţilor POT, Anamaria Gavrilă, a afirmat că proiectul este unul "heirupist", făcut "fără cap şi fără coadă".
"Una dintre cele top 10 iniţiative ale Partidului Oamenilor Tineri pentru parlamentare a fost reexaminarea tuturor funcţionarilor publici în termen de 6-12 luni, după preluarea conducerii. Aşadar, opinia noastră este că acest hei-rup este făcut fără cap şi fără coadă. Nu aţi învăţat nimic din trecut. Ne spuneţi tot timpul că noi suntem fără experienţă. Însă voi aţi trecut prin această experienţă şi tot nu aţi învăţat nimic. S-a mai făcut această iniţiativă de hei-rup în Parlament şi trei luni de zile Parlamentul a fost blocat, pentru că noii veniţi habar nu aveau nici pe unde sunt uşile şi holurile Parlamentului. Nu a adus niciun beneficiu. Ar fi trebuit să începeţi cu ce avem cu adevărat nevoie", a spus deputata.
Deputatul PNL Florin Roman a acuzat-o pe lidera POT de ipocrizie.
"Nu aş fi luat cuvântul dacă nu aş fi asistat la această imensă mostră de ipocrizie din partea doamnei preşedinte de la POT, care se prezintă ca fiind un om nou. Din câte ştiu, a schimbat şi nişte partide. Iar atunci când vorbeşte de competenţă, cu siguranţă faptul că sora dânsei este colegă parlamentară şi este pusă de doamna preşedinte pe listă şi este deputat în Parlamentul României nu are absolut nicio legătură cu competenţa sau incompetenţa pe care o reclamă", a susţinut Roman.
Deputata AUR Gianina Şerban a amintit că parlamentarii PSD şi PNL au votat anul trecut o majorare a venitului acestora.
"Vă fac un calcul simplu: 465 de parlamentari, ori 7.000 de lei pe lună, ori 12 luni anual, ajungem la 39 de milioane pe lună. Deci, de fapt, vă raportaţi la angajaţii din instituţia Parlamentului ca la o statistică, ca la nişte cifre. De fapt, vreţi să recuperaţi o sumă pe care aţi majorat-o parlamentarilor anul trecut. Şi faptul că ţineţi în scaun un preşedinte ilegitim (...), cu sprijinul PSD, prin vot, susţineţi de la cel mai înalt nivel oameni în funcţii, oameni care nu merită şi nu sunt acolo, constituţional şi legal. Eu zic să începem de acolo să facem restructurările. (...) ", a opinat aceasta.
Revenită la microfon, Anamaria Gavrilă a susţinut că sora sa este fondatoare a POT.
"E foarte amuzant, ştiţi de ce? Sunteţi ca nişte dinozauri. Sunteţi atât de trecuţi, deci sunteţi ca nişte dinozauri. (...) Partidul POT este un start-up, habar n-aveţi ce-i aia. Vă spun eu, este o idee pe care tu o ai să faci lucrurile inovativ, într-un mod în care este un standard mai înalt. Sunt oameni profesionişti şi noi asta am făcut. Habar nu aveţi, că dacă vă făceaţi temele ştiaţi că sora mea este fondatoarea partidului, domnule Roman. A lucrat ca noi să ajungem aici. Soţul meu la fel. Când noi nu aveam niciun ban, când voi vă desfătaţi în zeci de milioane de euro pe banii românilor să le daţi la televiziunile voastre cumpărate, să vă faceţi campanie, noi nu aveam niciun ban. Ne făceam campanie pe TikTok şi pe nişte pliante, înţelegeţi?", a replicat lidera POT.
Florin Roman a dorit şi el să dea replica: "Speram la un moment de sinceritate din partea doamnei. (...) Deci nu există în Parlamentul României un partid care, aşa cum cu seninătate a recunoscut colega noastră, este de fapt un SRL de familie, în care unul e preşedinte, celălalt e co-preşedinte, soţul vine deputat şi iacătă aşa se pune o etichetă, pe nişte oameni, repet, de bun simţ care sunt acolo şi pe care dumneavoastră, legiferând la cel mai înalt nivel nepotismul, i-aţi adus unde i-aţi adus. Eu îmi amintesc că am avut alegeri la Alba. Şi aţi pierdut într-un mod absolut ruşinos", a afirmat Roman.