Mai multe despre cum funcționează asigurările pentru opere de artă atât de valoroase aflăm la emisiunea iBani.
Ștefana Todică: „Când vorbim despre artă, vorbim și despre bani, așa, din păcate, în cazul de față, pentru că acesta este motivul pentru care au fost, iată, atât de râvnite piesele expuse la muzeul Drents. Invitata mea de astăzi este Ioana Ciocan, organizator Art Safari. Haideți să vedem ce ar putea să facă hoții cu aceste opere, de ce să le fure? Câți bani pot obține?”.
Ioana Ciocan, organizator Art Safari: „Prima dată aș vrea să zic că întreaga Românie, comunitatea artistică, a fost extrem de fericită că patrimoniul românesc este în sfârșit în atenția iubitorilor de artă, că circulă și că expoziții importante au fost organizate din China până în Canada sau Olanda, cum este în acest caz. A fost un efort absolut impresionant și sunt extrem de îndurerată că această zi neagră pentru patrimoniu, ziua când ele au fost furate, e trăită în timpul vieții mele. (...) Scenariul care a fost vehiculat în social media a fost cel al topirii obiectelor. Acest scenariu nu cred că este un scenariu posibil, având în vedere că hoții, dacă le-ar topi, ar câștiga undeva la între 60.000 și 80.000 euro. Și dacă împărțim la câți hoți au fost, rămâne o sumă mult prea mică pentru a însemna într-adevăr o miză. Cel mai probabil au a fost un furt extrem de targetat, așa cum s-au întâmplat nenumărate alte furturi de artă din lume. Un furt la comandă. Istoria recentă este plină de astfel de furturi. România cade pradă, uite a doua oară, unui mare furt. În memoria colectivă, în continuare vorbim despre marele furt de la Brukenthal, din 1968. Și uite că acum, în 2025, începem anul cu această tragedie pentru patrimoniu”.
Ștefania Todică: „Cum funcționează piața neagră? E așa ca în filme? Și-a dorit cineva cu o sumă foarte mare să aibă coiful de la Coțofenești?
Ioana Ciocan: „Piața neagră vinde foarte multe lucruri și este plină de mistere și de ilegalități. Se chinuie toată lumea să obțină rezultate. Câteodată, rezultatele se obțin printr-un efort comun al țărilor implicate. Câteodată, rezultatele vin parțial. Cum e cazul furtului de la Brukenthal, unde doar patru din cele opt obiecte au fost au fost recuperate. Este o piață extrem de interesantă, pentru că știm foarte puține lucruri despre ea”.
Ștefana Todică: „Haideți să vorbim un pic despre asigurările pentru obiecte de de artă, obiecte care au o valoare atât de mare. Cum funcționează? Ele se fac obligatoriu?”
Ioana Ciocan: „Mă bucur foarte tare că arta este acum pe prima pagină a ziarelor, chiar dacă din păcate, cu această știre extrem de negativă, dar lucrurile sunt foarte bine reglementate de către Ministerul Culturii. (...) Curatorul alege obiectul de artă și să știți că de fiecare dată se alege un obiect extrem de important. Nu se trimit replici la muzee, pentru că nu ne ducem la concert să ascultăm o boxă pusă pe o scenă, ci vrem să vedem acolo artistul. Deci nu se trimit replici, se aleg cele mai importante lucrări, cele mai importante obiecte și bineînțeles că ne-am bucura cu toții că România a fostă a fost selectată și a făcut parte din acest circuit mare expozițional. Pe urmă obiectele trebuie să capete o valoare, El oricum au o valoare în în euro, în bani, că altfel nu se poate întocmi polița de asigurare. Se întru întrunește o comisie, un expert, un evaluator de la ANEVAR pune o valoare în în lei, în euro lucrării. Pe urmă urmează un proces de negociere cu muzeul, un contract care cuprinde foarte multe puncte. Un punct important este facility report raportul care oferă detalii despre cum arată muzeul. Este mare, este mic, este din cărămidă, este din sticlă, care este grăsimea pereților, care sunt sistemele de iluminat? Se știau toate, bineînțeles au fost predate de către olandezi și aici trebuie să investigăm într-adevăr dacă Olanda și-a respectat toate punctele din din contract. Pe urmă, toate aceste lucruri obțin un certificat de export temporar, fără de care lucrurile nu pot să traverseze granița.Nu există varianta că lucrările nu au fost asigurate. Nu există acest lucru”
Ștefana Todică: „Cât mai putem spera să le recuperăm?”
Ioana Ciocan: „Eu cred că nu trebuie să să nu existe speranță. Unul dintre cele mai faimoase și cele mai valoroase furturi de artă din lume este celebrul furt de la Isabella Stewart Gardner Museum din Boston. Sunt 13 lucrări care valorează undeva la 500 de milioane de dolari. Furtul s-a întâmplat în 1990. Hoții au s-au dat drept polițiști. Exact au legat pe Gardini, iată că acolo a fost pază umană, că s-a discutat despre asta și în această perioadă degeaba. Totul a fost înregistrat pe niște casete VHS care au fost furate odată cu operele. Iar acest furt, chiar dacă s-a întâmplat în 1990 și există o recompensă de 10 milioane de de dolari, în continuare cele 13 lucrări sunt căutate și cercetătorii istorici, iubitorii de artă nu o să înceteze să spere că aceste opere vor fi recuperate. Și la muzeu și astăzi sunt goale ramele, în speranța că vor apărea în cele din urmă operele”.