Restructurări în Parlament. Camera Deputaților desființează 240 de posturi. Unde vor fi reduceri de personal

Restructurări în Parlament. Camera Deputaților desființează 240 de posturi. Unde vor fi reduceri de personal
📅 2025-01-29

În urma procesului de analiză a organigramei acestui for, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian-Constantin Şerban.

"În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate", a precizat Ciprian Şerban, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, la Departamentul legislativ şi la Secretariatul tehnic (Cancelaria preşedintelui, cabinete membri ai Biroului permanent, cabinete preşedinţi de comisii, aparat de lucru comisii) ar urma să fie desfiinţate 71 de posturi, la Cabinetul secretarului general, cabinetele secretarilor generali adjuncţi - 17 posturi, secretar general adjunct - 1 post; la Direcţia de comunicare, Direcţia pentru promovarea activităţii parlamentare, Direcţia informatică - 15 posturi; la Departamentul economic şi cel de resurse umane - 14 posturi; la Direcţia de control şi Serviciul audit - 8 posturi.

Noua organigramă va fi prezentată în plen

De asemenea, au mai fost identificate pentru a fi desfiinţate 13 posturi la Direcţia studii parlamentare şi Direcţia externe şi protocol; 45 posturi - la Departamentul transporturi şi administrativ, Centrul de dezvoltare tehnologică; 19 posturi - la Direcţia de afaceri interne, Direcţia tehnic operativă şi Direcţia achiziţii publice; 37 posturi - la Centrul internaţional de conferinţe, mai precizează sursa citată.

"Întregul demers va respecta legislaţia în vigoare privind dialogul social. Au avut loc discuţii cu reprezentanţii sindicatelor şi a fost reiterat faptul că vor fi respectate prevederile legale în materie de concedieri colective. Cele 35 de milioane de lei economisite anual din anvelopa salarială vor fi însoţite de economii generate de eficientizarea cheltuielilor de regie ale instituţiei", a mai precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.

După aprobarea în Biroul permanent, noua organigramă va fi prezentată în plenul Camerei Deputaţilor spre adoptare.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Noi atacuri cu drone la granița României. Armata a ridicat de urgență două avioane F-16

Ministerul Apărării anunţă, miercuri, că forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, în judeţul Tulcea.

Sfârșit tragic pentru un șofer pe drumul Oradea - Băile Felix după ce mașina lui s-a izbit de un camion

Accident mortal, marți, pe drumul care leagă Oradea de Băile Felix. Un șofer de 36 de ani și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un camion.

Intrarea în Anul Șarpelui de Lemn s-a sărbătorit și la București, tradițional chinezesc. Ce e peștele în coadă de veveriță

Milioane de oameni de peste tot din lume au marcat intrarea în noul an chinezesc, cel al Șarpelui de Lemn.

Noul An Chinezesc, marcat printr-un show grandios în China. Cultura tradițională, îmbinată cu propaganda

Intrarea în Anul Șarpelui de Lemn a fost sărbătorită cu mare fast în China, dar și în alte zone din Asia. Două miliarde de oameni s-au întors acasă și au petrecut cu familia.

Vremea azi, 29 ianuarie 2024. Temperaturile scad, dar rămân neobișnuit de ridicate pentru această perioadă

Temperaturile scad ușor în jumătatea nordică, dar va fi în continuare neobișnuit de cald în toată țara. Cele mai ridicate valori, de 18-19 grade, se vor înregistra în sudul și în sud-estul României.

Românii din Congo s-au refugiat la baza ONU din Goma. Rebelii au preluat controlul asupra aeroportului din oraș

Rebelii au preluat, marţi, aeroportul din Goma, cel mai mare oraş din estul Congo, ceea ce ar putea întrerupe principala rută prin care ajutoarele pot ajunge la sute de mii de persoane strămutate, după ce au cucerit oraşul, transmite Reuters.

Mister total în jurul mașinii cu care hoții tezaurului dacic au fugit după jaful de la Muzeul Drents. Poliția cere ajutor

Poliţia olandeză caută mai multe informaţii despre un Volkswagen Golf gri închis care a fost implicat în spargerea Muzeului Drents din Assen. Anchetatorii anunţă că autoturismul a fost furat şi ulterior a fost incendiat.

Poliția are noi piste în cazul furtului tezaurului dacic din Muzeul Drents. Autorii jafului ar fi din Olanda de Nord

Poliţia din Țările de Jos a declarat că a ajuns la concluzia că autorii spargerii de la muzeul Drents în care au fost furate mai multe artefacte dacice provin din regiunea Olanda de Nord.

Horoscop: Luna Nouă în Vărsător din 29 ianuarie 2025. Schimbări și oportunități pentru toate zodiile

Pe 29 ianuarie are loc Luna Nouă în Vărsător. Luna Nouă în Vărsător din 29 ianuarie anunță schimbări și oportunități de a începe etape noi. De asemenea, este un moment favorabil planificării proiectelor de termen lung.  

Primul efect negativ resimțit în Ucraina, după ce Trump a oprit orice ajutor pentru Kiev. Zelenski: „Necesită soluţii acum”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus marţi că "multe proiecte" umanitare din Ucraina sunt oprite din cauza îngheţării ajutorului american decisă de către preşedintele Donald Trump şi că Kievul va oferi finanţare alternativă, notează AFP.

Good News

Only good and positive news.