Într-un comunicat transmis marți, sindicatele susțin că, 'fără o consultare aplicată' și „fără o analiză amplă a complexității activității instituționale”, președintele și secretarul general al Senatului intenționează să reducă aproximativ 200 de posturi, notează Agerpres.
„O reorganizare făcută în grabă care să aibă în vedere strict factorul economic (scăderea cheltuielilor salariale) este extrem de îngrijorătoare și nebenefică atât pentru funcționarea instituției, cât și pentru angajați și familiile lor. O astfel de acțiune în forță ridică serioase semne de întrebare și îngrijorări la nivelul întregului aparat tehnic al Senatului”, menționează sursa citată.
Cele trei sindicate au invocat lipsa transparenței acestor măsuri, arătând că „reducerea personalului fără criterii clare poate duce la discriminare și la decizii arbitrare”.
De asemenea, sindicatele susțin că proiectul de hotărâre contravine Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, Codului Administrativ și Codului Muncii și va avea un impact negativ asupra eficienței, reducerea personalului riscând să „supraîncarce angajații rămași” și să diminueze calitatea procesului legislativ.
„Nu a fost realizată o evaluare detaliată a necesarului de personal, ceea ce poate duce la dezechilibre majore în structura instituțională”, mai susțin sindicatele.
Potrivit acestora, „este necesară respectarea legilor în vigoare în materie de dialog social”.
„Consultarea sindicatelor în astfel de situații este imperios necesară. Astfel, cele 3 sindicate din Senat precizează că cer public președintelui Senatului și secretarului general să fie consultați în toate etapele procesului decizional”, se mai arată în comunicat.
În acest sens, sindicatele solicită „implementarea unei reorganizări bazate pe criterii transparente și echitabile, respectarea drepturilor angajaților, inclusiv protejarea categoriilor vulnerabile, cum ar fi familiile monoparentale și persoanele cu dizabilități, precum și organizarea unei consultări pentru analizarea impactului măsurilor asupra funcționării Senatului”.
„Angajații Senatului sunt esențiali pentru funcționarea eficientă a procesului legislativ. Orice proces de reorganizare trebuie să fie realizat cu respectarea drepturilor acestora și fără a afecta stabilitatea instituției. Facem apel la toți senatorii să sprijine o reformă bazată pe echitate și raționalitate”, au mai transmis cele trei sindicate.
Conducerea Senatului a adoptat, marți, două memorandumuri prin care schema de funcționare a instituției se reduce cu 24% - de la 796 de posturi, din care aproximativ 30 sunt libere, la 610 posturi, iar cheltuielile privind întreținerea autoturismelor vor fi diminuate, a informat vicepreședintele Senatului Robert Cazanciuc.
„Cu siguranță sunt măsuri care sunt binevenite. Schema actuală de funcționare a Senatului este din 2013. Pandemia ne-a arătat că Senatul poate funcționa cu număr mult mai mic de oameni și în acea perioadă foarte multe din activități au trecut în online. De atunci, în mod constant, Senatul face ședințe online. Deci, trecerea în online a unor activități este unul dintre motivele pentru care se face această reducere. Sigur, plecăm de la nevoia unei instituții flexibile, care să răspundă funcției fundamentale a Senatului, aceea de a avea legi bune în acord cu votul politic dat de cetățeni. (...) Mare parte din acest proiect este legat de rămânerea unei structuri fixe la nivelul Senatului care să țină memoria instituției, dar pe de altă parte, cel puțin la nivelul conducerii Biroului permanent, mare parte dintre angajați trebuie să vină și să plece cu demnitarii, pentru a reflecta la un moment dat voința politică. Sunt grupuri parlamentare astăzi care au găsit o structură a Senatului și nu își pot aduce, spre exemplu, oameni. Este o schimbare de filosofie, dacă vreți”, a afirmat Cazanciuc, marți, după Biroul permanent.
El a explicat că excepție fac „puțini angajați ai Senatului, iar alți oameni vin și pleacă cu demnitarul pentru a reflecta decizia politică”, iar angajații vor da concurs.
„Reducerea, pe ansamblu, este în jur de 24%. (...) Toate structurile Senatului vor fi reorganizate: se vor desființa direcții, se vor așeza pe niște principii de funcționare mai eficiente. Nu a fost o reducere propunere discreționară. S-a plecat de la volumul de activitate. Spre exemplu, plecând de la statistică, cel mai mare volum de activitate este la Comisia juridică. De la Comisia juridică în jos, s-a mers la celelalte comisii, de la șase oameni cât vor fi la Comisia juridică până la un singur om la Comisia de regulament. Se va face concurs. Sunt 60 de zile în care aceste măsuri trebuie puse în aplicare”, a adăugat Cazanciuc.
Referitor la reducerea costurilor legate de funcționarea autoturismelor, acestea vor intra în vigoare imediat.
Decizia de reorganizare a structurii Senatului are nevoie de decizia plenului. Cazanciuc a mai spus că din patru secretari generali adjuncți vor rămâne doi.
„Acolo unde într-o comisie erau cinci consilieri și prin decizie vor rămâne trei, toată lumea va da concurs. Acolo vor fi reduceri, oamenii vor da concurs, dar vor rămâne mai puțini”, a transmis Cazanciuc.