Lovitură pentru „regimul” Kovesi. Politicianul hăituit timp de 8 ani, arestat în lipsă, judecat și achitat definitiv, a fost reales în Parlamentul României

Lovitură pentru „regimul” Kovesi. Politicianul hăituit timp de 8 ani, arestat în lipsă, judecat și achitat definitiv, a
📅 2025-01-07

Marko Attila Gabor, celebrul „fugar” din dosarele ANRP, a redevenit deputat UDMR în Parlamentul României, după alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.

Politicianul a fost, începând cu luna decembrie a anului 2014, ținta predilectă a procurorilor Laurei Codruța Kovesi, care au deschis pe numele său nu mai puțin de cinci dosare penale pentru presupuse fraude cu despăgubiri dispuse de ANRP, toate aceste dosare fiind, în prezent, închise. Majoritatea la ÎCCJ, care a dispus achitarea, pentru că faptele nu există, iar unul clasat chiar de către DNA, după ce instanța a restituit dosarul pentru refacerea cercetărilor. După opt ani de „exil” în Ungaria, Marko Attila Gabor a revenit în România, în 2023, iar un an mai târziu, era reales deputat de Mureș și, în prezent, este secretarul Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaților.

La Camera Deputaților, după alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) figurează cu un grup parlamentar compus din 22 de aleși. Iar la poziția cu numărul 17 de pe lista acestui grup, îl regăsim pe Marko Attila Gabor, ales parlamentar în Circumscripția electorală nr. 28 Mureș. Nu doar că acest parlamentar a fost ales, dar, din decembrie 2024, a devenit și secretarul Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale, ocupând, totodată, și funcția de membru al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților. 

Este vorba despre același Marko Attila Gabor, celebrul fost și actual deputat UDMR, hăituit cu dosare penale de Direcția Națională Anticorupție (DNA), în timpul mandatului de procuror-șef al Laurei Codruța Kovesi. Timp de opt ani și jumătate, acesta a fost cercetat penal, urmărit penal, i-a fost ridicată imunitatea parlamentară, a fost arestat în lipsă, dat în urmărire generală, internațională și europeană, condamnat pe fond, după care achitat definitiv de instanțele de judecată, toate anchetele fiind operate de procurorii anticorupție în mai multe dosare ANRP. 

Marko Attila Gabor a făcut parte din „lotul” anchetat de DNA-ul lui Kovesi, pentru că, în calitate de membru în ANRP, ar fi votat pentru aprobarea unor despăgubiri de 128 de milioane de euro în favoarea afaceristului Horia Simu, pentru o proprietate care ar fi valorat, potrivit procurorilor, doar 58 de milioane de euro. Anchetatorii susțineau că prejudiciul produs statului s-ar fi ridicat la 70 de milioane de euro.

Acuzații pe bandă rulantă

În 2014, Marko Attila Gabor primea o condamnare de 3 ani de închisoare, dar cu suspendare, într-un alt dosar în care s-ar fi decis restituirea Colegiului Szekely Moko, din Sfântu Gheorghe. La acel moment, era deputat UDMR. Imediat, Laura Codruța Kovesi a deschis cinci dosare penale cu privire la activitatea lui Marko Attila Gabor din ANRP. Aproape concomitent, deputatul a părăsit România și s-a refugiat în Ungaria. La data de 21 noiembrie 2014, DNA, prin semnătura Laurei Codruța Kovesi, a cerut președintelui de atunci al Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a lui Marko Attila Gabor. 

Ulterior, la 15 decembrie 2014, DNA a trimis în judecată un dosar ANRP în care Marko Attila Gabor nu putuse fi citat. La 5 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis achitarea tuturor inculpaților trimiși în judecată în acest dosar, pentru că faptele nu erau prevăzute de legea penală.

Citește pe Antena3.ro
Două turiste au fost arestate în Dubai pentru că au râs de o localnică cu văl islamic care mânca la restaurant 

În 26 martie 2015, DNA a revenit cu o nouă cerere în Parlament, pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Marko Attila Gabor pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu. Chiar dacă prima solicitare a fost încuviințată, procurorii nu au putut lua măsuri preventive față de parlamentarul UDMR, deoarece, susțineau ei, „acesta se sustrage de la activitățile de urmărire penală, părăsind teritoriul României”.

Achitări și clasări „fără număr”

În aprilie 2015, DNA a trimis în judecată încă un dosar ANRP în care Marko Attila Gabor a fost pus sub acuzare. La data de 8 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea majorității inculpaților din acest dosar, pentru că faptele nu erau prevăzute de legea penală.

Tot în aprilie 2015, DNA a propus arestarea preventivă a lui Marko Attila Gabor. Asta, deoarece Camera Deputaților a transmis, în 22 aprilie 2015, că deputatul UDMR și-a dat demisia din Parlamentul României.

În luna august a aceluiași an, DNA a trimis în judecată încă un dosar în care Marko Attila Gabor era din nou acuzat de abuz în serviciu. La 21 iulie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea inculpaților, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Mai mult, instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. 

În 22 iulie 2016, DNA a mai trimis în judecată un dosar, iar în 27 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea inculpaților pentru că faptele de care au fost acuzați nu sunt prevăzute de legea penală sau pentru că nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa. La cinci zile după această trimitere în judecată, se trimite în instanță un alt dosar în care Marjo Attila Gabor a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu. La data de 7 martie 3017, ICCJ a restituit cauza la DNA pentru refacerea cercetărilor, iar la data de 16 decembrie 2020 procurorii au clasat cauza.

„Nu am fugit de justiție, ci de teama de injustiție”

Din luna mai 2015 și până anul trecut, Marko Attila Gabor a avut calitatea de urmărit internațional prin Interpol. Asta, după ce ÎCCJ admisese, în 29 aprilie 2015, cererea procurorilor lui Kovesi de arestare în lipsă a deputatului. 

Marko Attila Gabor a fogurat opt ani de zile pe pagina „Most wanted” a persoanelor căutate de Poliția Română. El a plecat din România în 4 decembrie 2014, chiar în ziua în care fusese citat la DNA în primul dintre aceste dosare ANRP. Este vorba despre un dosar în care a fost vizată și fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. 

În mai 2015, autoritățile de la București au solicitat Ungariei să pună în aplicare mandatul european de arestare emis pe numele lui Marko Attila Gabor. Acesta a declarat, în mai 2023, după ce a revenit în țară, că și-a pierdut opt ani și jumătate din viață nu pentru că a fugit de justiție, ci de „teama de injustiție”. „Am plecat pentru că, într-o democrație și într-un stat de drept, nimeni nu are voie să facă o secundă de pușcărie pentru ceva ce nu a făcut”, declara, la scurt timp după revenirea în țară, fostul și actualul deputat UDMR.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri jurnalul

Tăierile de fonduri pentru studenți lasă universitățile fără finanțare. Unele facultăți se vor închide

Sprijinul financiar acordat de stat pentru studenți nu este „un moft”, ci o investiție în viitor.

China strănută, dar medicii ne liniștesc: e hMPV, nu COVID

Noul val de infecții respiratorii care pune presiune în această perioadă pe sistemul medical din China și imaginile cu spitalele pline, ca acum 5 ani, când chinezii raportau primele cazuri de Covid-19 în Wuhan, au generat o undă îngrijorare la nivel mondial, nu doar în țările vecine.

Cutremur devastator în Tibet: Numărul victimelor a ajuns la 53 de morți

Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marți dimineața regiunea Tibet, în zona de nord a munților Himalaya. Seismul a provocat cel puțin nouă victime și s-a resimțit în mai multe țări vecine.

Ceață densă în Covasna și Harghita

ANM avertizează că, în Covasna, se va forma ceața, marți dimineață, local cu vizibilitate redusă pentru 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

Lovitură pentru „regimul” Kovesi. Politicianul hăituit timp de 8 ani, arestat în lipsă, judecat și achitat definitiv, a fost reales în Parlamentul României

Marko Attila Gabor, celebrul „fugar” din dosarele ANRP, a redevenit deputat UDMR în Parlamentul României, după alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.

Ciocnirea orgoliilor: Cât mai rezistă alianța Trump-Musk. Elon se întoarce contra lui Nigel Farage. Urmează Donald?

​​​​​​​Apărută de nicăieri, ruptura dintre Elon Musk și Nigel Farage scoate la iveală punctul nevralgic al dreptei populiste, care se bazează aproape în totalitate pe orgolii și personalități egocentrice și care se prăbușește ca un castel din cărți de joc atunci toți acești lideri se întorc unii ...

Tainele limbii române: Șorici - de la cine au împrumutat românii acest cuvânt delicios

Ecourile sărbătorilor de iarnă s-au estompat, nu și pofta românilor pentru pielea de porc atent preparată, pentru că șoriciul rămâne, fără îndoială, o delicatesă dincolo de anotimpuri și tradiții. Dar să-i dezvelim secretele etimologice.

Ion Creangă, sângele pur al culturii române

Într-un sfârșit de decembrie, 31, anul 1889, își găsea sfârșitul la Iași, în debitul de tutun al propriului frate (Zahei), învățătorul-diacon-povestaș Ion Creangă, născut într-o zi de 1 martie (1837, la Humulești, Neamț) și păstrat în memoria culturală a românilor grație suculentelor și inegalabi...

Noul cod al puterii la femei

Într-un studiu științific extrem de minuțios elaborat - „Codul puterii” (Editura Lifestyle, 2024) -, cercetătoarele Katty Clay și Claire Shipman au încercat să explice relația dintre putere, respect și libertate cu sexul frumos. Dacă au reușit, nu ne rămâne decât să descoperim aprofundând argumen...

Plantele din alimentație, esențiale pentru un microbiom intestinal sănătos

Un studiu realizat pe 21.000 de persoane arată că diversitatea și cantitatea alimentelor pe bază de plante sunt factori cheie pentru un microbiom intestinal favorabil, scrie IFLScience, care citează Nature Microbiology.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.